O altă etapă de disconfort

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi au început lucrările de asfaltare a străzii Nicolae Dobrin. Reparaţii ale carosabilului  se vor face şi în alte zone ale piteştiului.  Conducerea Administraţiei  Domeniului Public  spune că , cel mai devreme, lucrările se vor încheia la sfârşitul acestei săptămâni.

 Astăzi a început o nouă serie de  asfaltări. Angajaţii Administraţiei Domeniului Public Piteşti  lucrează, în paralel, în mai multe zone ale Piteştiului.  Pe stada Nicolae Dobrin se efectuează lucrări de decopertare  ce vor fi urmate de turnarea unui nou covor asfaltic. Coşmarul şoferilor va ţine cam toată săptămâna , dacă nu chiar mai mult.

“ Se lucraeză  între  Sala Sporturilor  şi  rond  iar în mod normal ar trebui ca până în weekend să terminăm lucrările aici.  Prognozele meteo anunţă , însă, precipitaţii începând de joi ceea ce ar putea  duce la întârzieri.”, spune Doru Iliescu, directorul ADP Piteşti.

 Trafic îngreunat


“ Iar a început calvarul. Nu zic că nu sunt utile lucrările astea dar prin alte părţi se lucrează noaptea tocmai pentru a nu disturba traficul auto.  N-ar putea să se găsească şi la noi o soluţie. Să-şi facă treaba noapteaşi să ne lase şi pe noi să ne vedem de treburile noastre, ziua?”,  întreabă Marin Joiţa, şofer.

 Conducerea Administraţiei Domeniului Public Piteşti spune că nu se poate lucra decât ziua, atât din cauza  vremii  cât şi din cauza disconfortului pe care  lucrările l-ar putea crea celor  care locuiesc în zonă. “Pe de o parte noapte este încă destul de frig iar pe de altă parte nu putem produce asfalt pentru că, dacă pornim utilajele, ne trezim cu reclamaţii din partea celor  care şi-au construit vile pe această stradă .  ”, explică Doru Iliescu.

  La refacerea covorului asfaltic se lucrează şi în cartierele Tudor Vladimirescu şi  în Trivale,  pe strada Făgetului, iar pe  Strada Depozitelor se efectuează  numai plombarea gropilor.  În cartierele  Eremia Grigorescu , Popa Şapcă  şi în Zona Agip, în lucrările de reparaţii au fost prinse şi parcările.

“ Tot în aceste zile se  va lucra şi în zona Podul Viilor.  Carosabilul se decopertează şi se toarnă  covor asfaltic. Traficul va fi îngreunat şi ne cerem scuze conducătorilor auto  de la care aşteptăm înţelegere pentru că este vorba despre efectuarea unor lucrări   de interes public, absolute necesare. ” spune Primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc.

 Săptămâna acesta se lucrează pe Străzile Nicolae Dobrin şi Depozitelor, în zona Podul Viilor  şi  în cartierele Tudor Vladimirescu , Popa Şapcă şi Trivale  precum şi în zona Agip.

 





Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite