Nicuşor Bădârcea, antrenorul micuţilor campioni la judo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Bădârcea este antrenorul micilor campioni la judo
Nicuşor Bădârcea este antrenorul micilor campioni la judo

A fost mai întâi sportiv de performanţă, practicând judo până la vârsta de 21 de ani, după care a urmat calea de antrenor şi profesor pentru acest sport. Scoate sportivi de valoare, luându-i de la vârste fragede.

El însuşi fost judoka, Nicuşor Bădârcea este, de ani buni, antrenor al tinerilor sportivi care aleg acest sport. Singurul lucru prin care îi poate atrage către acest sport este pasiunea, pentru că nu le poate oferi prea mult pe plan material.

Zeci de sportivi campioni
Până la vârsta de 21 de ani a practicat el însuşi judo de performanţă, iar apoi a devenit antrenor. Ca sportiv a activat la CSS Viitorul, apoi la CSM Piteşti, club cu care colaborează foarte bine prin antrenamente comune, necesare micuţilor campioni. Nicuşor a fost format şi antrenat, ca sportiv, de către Costică Găvănescu, unul dintre numele de rezonanţă ale acestui sport.

„După ce am încheiat activitatea ca sportiv, am decis să devin antrenor şi profesor şi din 1997  sunt profesor titular la Liceul cu Program Sportiv din Piteşti. Am crescut câteva generaţii de copiii talentaţi, unii dintre ei ajunşi campioni naţionali”, spune profesorul. Cum nu poate să-i motiveze pe copiii la modul financiar, atunci trebuie să-i atragă în această direcţie prin altă modalitate, să-i facă să iubească judo. Şi nu e deloc lucru uşor, însă la unii elevi ai săi, acest sport prinde din prima.

„Am un copil la antrenamente şi are patru ani şi jumătate. Îi place foarte mult. Ideea este că prin implicarea ta, ca profesor şi antrenor, trebuie să-i faci să le placă”, spune Nicuşor Bădârcea. Profesorul ţine să şi numească pe câţiva dintre elevii săi: Vlad Dumitru, campion naţional, Ionuţ Simion, Duicu Marius, Remus Petre, Valentin Iordache, Florin Merlea, Marius Găneşti, sunt câţiva dintre cei care i-au trecut prin „mână” profesorului. Grupa mică, dar cu potenţial

Profesorul ţine să menţioneze numele micuţilor de care se ocupă, din simplul motiv că ei sunt tot ceea ce contează. „Copiii sunt cei mai importanţi, pe ei trebuie să-i atragem spre sport şi să-i scoatem din faţa calculatoarelor. Ţin să-i numesc din acest motiv: Eduardo şi Simeone Popescu, Cosmin Caravană, Andrei Mandiu, Lucian Chiriţă, Constantin Nedelcu, Iulian Negură, Miron Iorga, Alex Moroacă, Flavius Radu, Iulian Oprea, Robert Geantă, Cătălin Dănescu, Mihai Tomescu, Daria şi Bogdan Dicu, Răzvan şi  Eduard Petrescu, Alin Binişor, Alexandru Slavic”, îşi enumeră profesorul cursanţii, cu mândrie. Uni dintre ei au deja titluri obţinute la nivel naţional, iar alţii abia acum au pornit pe drumul performanţei în judo.

LPS Piteşti, demn de mândrie naţională

Anul trecut, echipa de judo de la LPS Piteşti a ieşit campioană naţională a României la campionatele organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Profesorii de aici îşi fac treaba cum pot mai bine şi pun multă pasiune. „Încerc să îi fac pe aceşti copii să iubească judo şi să nu se mai lase de el. Mulţi dintre cei care a făcut performanţă, după ce au terminat liceul, au dat la poliţie, au intrat în arată sau în diverse alte structuri ale Ministerului Apărării şi Internelor”, spune profesorul.

Profil:
Locul şi data naşterii: 7 august 1977, Piteşti
Studii: Licenţiat în Educaţie fizică şi sport
Familie: căsătorit, are doi copii, Daria şi Tomas Bădârcea, ambii fac judo cu tatăl lor

Ce-i place:
Sportul, în special judo, să lucreze cu copiii şi să le transmită pasiunea pentru acest sport, ordinea şi sufletul curat al copiilor cu care lucrează.
Ce nu-i place: Lipsa de implicare a unora, delăsarea, nepăsarea. Nu-i place să se gândească la aspectele negative, ci mai degrabă la ceea ce aduce frumos activitatea lui.

Întrebări şi răspunsuri:
Unde îi antrenaţi pe micuţi?

Printr-un protocol de colaborare cu Şcoala nr. 8 din Piteşti, antrenamentele se ţin în sala de sport a acestei unităţi şi pentru acest lucru le mulţumesc directorului Georgescu şi profesorului de sport, Boteanu, care au înţeles să ne acorde acest sprijin.

Găsiţi susţinere în lumea educaţională?
Suntem patru profesori la catedra de sport a Liceului cu Program Sportiv, Nicuşor Bădârcea, Marian Teleşman, Mihai Prunaru şi Narcis Rabolu. Suntem o catedră bine organizată, cu rezultate foarte bune şi avem susţinerea conducerii liceului, directorul Vasile Pavelescu, cel care ne ajută necondiţionat.  

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite