Necunoscuta din Rucăr

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacă o recunoașteți pe această femeie sunteți rugați să sunați la Poliție
Dacă o recunoașteți pe această femeie sunteți rugați să sunați la Poliție

O femeie rămasă încă neidentificată a fost găsită de polițiști plimbându-se sâmbătă noaptea prin comuna Rucăr. Cum femeia nu a putut oferi date despre identitatea sa și nu le-a prezentat oamenilor legii niciun act de identitate, aceștia încearcă să afle prin intermediul cetățenilor cine este femeia.


Aceasta are o înălțime de 1.53 m, greutate aproximativ 55 kg, faţă ovală, ochi albaştri, păr castaniu lungime medie, frunte mijlocie verticală, nas concav cu nări depărtate, gura mijlocie, buze subţiri - comisuri coborâte, dantură incompletă superior/inferior, bărbie mijlocie, rotundă urechi formă ovală – mărime mijlocie, vârsta aproximativă 40 ani.


Când a fost găsită aceasta purta pe cap 2 baticuri albe cu model înflorat maro, batic verde cu model înflorat, batic negru, geacă de fâş de culoare albastră, bluză de trening albastră, cămaşă albastră, cămaşă în carouri albastră, cămaşă crem cu puncte, tricou cu mânecă lungă culoare mov, bluză de corp cu motive înflorate, cămaşă bej, cămaşă galbenă, bluză închisă pe piept roşie cu motive florale albe, cămaşă mov cu motive desene animate, tricou culoare portocalie, tricou culoare roşie, fustă culoare neagră, cizme trei sferturi cu fermoar pe partea interioară a piciorului, dresuri de culoare neagră.


Cu ocazia examinării persoanei, s-a constatat faptul că aceasta prezintă un comportament anormal, specific persoanelor cu afecţiuni psihice, neviolent.


Persoana în cauză a fost internată la Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Vultureşti, judeţ Argeş, în vederea clarificării situaţiei.

Cei care pot oferi informații despre femeie sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate secții de Poliție.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite