Moarte stupidă: Strivit între pavilionul şi portiera maşinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfârşit stupid în cazul unui tânăr din comuna Vedea. A murit strangulat între portiera şi pavilionul maşinii. În urma lui au rămas lacrimi amare, durere nemărginită şi un băieţel orfan de tată.

Nicuşor Sanda, în vârstă de 25 de ani, locuia împreună cu soţia, copilul şi bunica în aceeşi curte, fiind crescut de bătrână. Dimineaţă s-a trezit în ideea să plece la casa pe care şi-o construia pentru a se muta împreună cu familia. A pornit motorul autoturismului, o Dacia 1300, însă întâmplarea a făcut ca motorul să i se oprească exact în dreptul porţilor.

Tânărul a vrut să coboare, dar nu a mai apucat să vadă ce defecţiune are maşina. Poarta s-a închis, a lovit portieră, moment în care el a fost prins între uşă şi pavilion. Circa o jumătate de oră mai târziu, bunica lui, Floarea Gheorghe, a ieşit în curte. L-a văzut pe tânăr mai mult mort decât viu. Bătrâna a strigat ajutor şi un vecin a încercat să-l salveze pe bietul om. Nicuşor a fost urcat într-o altă maşină, fiind transportat la spitalul din localitate. Medicii l-au resuscitat mai aproape 40 de minute, dar în zadar. Inima lui încetase să mai bată.

„Cum să-i spun eu copilului că tati lui este de acum înger?!”

Soţia , unchiul, soacra, rudele, cu toţii sunt distruşi de durere. Varsă lacrimi amare şi se întreabă de ce tocmai el a fost protagonistul unui accident aşa de stupid. „Nu vreau să cred că e mort. Nicuşor va veni diseară acasă şi îmi va zâmbi din nou. Cum să-i spun eu copilului că tati lui este de acum înger?!” spunea printre suspine Ioana, soţia tânărului.

„Are urmă pe gât de la uşa maşinii. Cât de tare l-a izbit că l-a lăsat fără suflare. L-am crescut de la patru zile că fiica mea a fost părăsită de bărbat şi am spus că e ca şi copilul meu”, spunea bunica lui Nicuşor. Moartea tânărului este catalogată ca fiind una suspectă, ţinând cont de împrejurări. Criminaliştii sosiţi la faţa locului au demarat o anchetă pentru a stabili cu certitudine firul întâmplării. Trupul neînsufleţit al lui Nicuşor Sanda a fost transportat la morga spitalului judeeţan din Piteşti în vederea efectuării necropsiei.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite