Mii de oameni, din toată ţara, în pelerinaj la moaştele Sfintei Filofteia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pelerinii au venit din toate colţurile ţării
Pelerinii au venit din toate colţurile ţării

Mii de credincioşi participă, miercuri, atât la Sfânta Liturghie, cât şi la slujbele de acatist şi maslu, aşteptând cu nerăbdare să se roage la osemintele sfintei care ocroteşte Ţara Românească de 600 de ani.

Tradiţia pelerinajului la moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia continuă şi în acest an, la Curtea de Argeş.

Mii de credincioşi participă, miercuri, atât la Sfânta Liturghie, cât şi la slujbele de acatist şi maslu, aşteptând cu nerăbdare să se roage la osemintele sfintei care ocroteşte Ţara Românească de 600 de ani.

Oamenii au nădejde că prin atingerea moaştelor se vor vindeca de boli şi vor fi iertaţi de păcate.

Slujba este oficiată la Catedrala Arhiepiscopală de către ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

Legenda Sfintei Filofteia

Legenda spune că o copilă de numai 12 ani, pe nume Filofteia, a fost ucisă de tatăl său, un om rău şi avar. Acesta a lovit-o cu toporul peste picioare şi fata a căzut răpusă pe loc. Tatăl său a pedepsit-o pentru că fata oferea mâncare săracilor,  în fiecare zi. Se spune că moaştele Sfintei Muceniţa Filofteia nu se lasă duse decât în anumite locuri, acolo unde există curăţenie spirituală.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite