Mihai Ghiţescu scrie un roman social

Membru fondator al Cenaclului Liviu Rebreanu şi al Fundaţiei Culturale Liviu Rebreanu, pe care le-a condus ani de-a rândul, Mihai Ghiţescu a avut o viaţă tumultuoasă. Scriitorul se simte, însă, onorat că avut privilegiul de a cunoaşte multe dintre cele mai sonore nume ale literaturii române.

Mihai Ghiţescu şi-a început viaţa de scriitor, în adevăratul sens al cuvântului, târziu, după ce a trecut de vârsta de 70 de ani, când a publicat romanul Lidia, în două volume dedicate soţiei sale, Ludmila Florea Ghiţescu una dintre cele mai impunătoare prezenţe literare locale, de poeziile căreia a fost şi încă mai este fascinat şi a cărei moarte a sfâşiat una dintre cele mai longevive poveşti de dragoste, despărţindu-i  în urmă cu 19 ani.

A cochetat cu scrisul, însă, încă din 1944, când, la vârsta adolescenţei, a aşternut pe hârtie primele versuri de care îşi aminteşte cu drag şi acum.“De Crăciun, cea mai mare bucurie a tinerilor, era să ne plimbăm cu sania cu zurgălăi trasă de cai. Într-o astfel de croazieră, una dintre colege şi-a pierdut un pantof şi a ajuns acasă cu piciorul îngheţat. Am scris şi i-am dedicat Balada unui pantof pe care, mai apoi,  le-am citit-o prietenilor, amuzându-i copios., povesteşte cu zâmbetul pe buze, scriitorul, mărturisind că n-a publicat niciunul din versurile tinereţii.

A ales, însă, să urmeze o şcoală militară în afara ţării. După ce a absolvit Şcoala de ofiţeri de Aviaţie Halle din Germania, cu doar câteva zile înainte de 23 august 1944, s-a întors în ţară. “Erau chiar acele momente în care se schimba roata. Întorsesem armele împotriva fasciştilor. Toţi ofiţerii români care îşi făcuseră studiile în Germania erau fost puşi pe „lista neagră” a ruşilor.”, povesteşte scriitorul care, vânat de sovietici a fost nevoit să lucreze pe unde a putut.

Pentru că a înţeles că numai aşa avea să răzbată, Mihai Ghiţescu a trebuit să intre în Partidul Comunist. De teama unor repercursiuni, nu şi-a trecut în  autobiografie şi episodul cu şcoala militară de aviaţie din Germania, ceea ce i-a adus o oarecare perioadă de linişte. În 1948, după absolvirea unor cursuri de specialitate, devenea Consilier Cultural la Ministerul Artelor şi Informaţiilor.

”Aşa am cunoscut-o pe poeta Ludmila Florea, cea care avea să-mi devină soţie. Venise la mine împreună cu mai mulţi scriitori locali  pentru a-i sprijini în ceea ce urma să devină Cenaclul Literar Liviu Rebreanu, printre fondatorii căruia mă număr şi eu.”, povesteşte Mihai Ghiţescu, care, în paralel cu funcţiile de conducere deţinute la Cenaclul Liviu Rebreanu şi, mai apoi, la Fundaţia Culturală cu acelaşi nume, a publicat în diverse reviste locale.

Cenaclul l-a pus în contact cu sute de personalităţi ale literaturii române. „Îmi amintesc că, în 1953, când a avut loc la Piteşti prima ediţie a Şcolii de Literatură, invitaţi au fost Nicolae Labiş şi Nicolae Tăutu. Labiş o cunoştea bine pe soţia mea, membră şi ea m a Uniunii Scriitorilor. Venea la noi în vizită, pentru că soţia mea era o gazdă excepţională.”, mărturiseşte  Mihai Ghiţescu care a avut şansa să se bucure şi de prietenia lui Fănuş Neagu, Alexandru Piru, Mircea Dinescu sau Agatei Bacovia, personalităţi care i-au trecut de nenumărate ori pragul casei.

 Câţiva ani mai târziu, viaţa sa avea să capete din nou o turnură tumultuoasă, episodul cu studiile militare din Germania ieşind iarăşi la iveală. A fost destituit din funcţia pe care o deţinea la şefia culturii argeşene. Cenacul, însă, care l-a ţinut legat de activitatea literară, nu i l-a luat nimeni.

Un perfecţionist

De doi ani, Mihai Ghiţescu lucrează la un roman pe care urmează să-l publice în 2010. ,,Ieri şi azi va fi un roman social despre ceea ce a fost înainte şi după decembrie 1989.  Nu putem ridica fruntea fără a gândi că în lumea fantomatică în care trăim suntem urmăriţi pas cu pas de stafia comunismului care continuă să ne învenineze sufletul.”, spune autorul.
 Pentru că este un perfecţionist, Mihai Ghiţescu intenţionează, după cum el însuşi mărturiseşte, ca, înainte de a-şi publica romanul, să-l aducă la cea mai coerentă şi mai lucidă formă.”Noi, bătrânii, suntem întotdeauna în criză de timp pentru că abilităţile noastre sunt mai lente, de aceea a durat atât”, explică scriitorul care, luna aceasta, va împlini 89 de ani.

Profil
 Data naşterii:  27 decembrie 1920 Curtea de Argeş
Studii: Şcoala de ofiţeri de aviaţie Halle din Germania, Facultatea de Drept Bucureşti
 Activitate : Şeful Secţiei de Cultură-Argeş 1948-1959; veteran de război cu gradul de căpitan în rezervă
Familie: văduv, fără copii

 Ce-i place
 Iubeşte muzica clasică şi nu ratează niciun concert al Filarmonicii din Piteşti. Este pasionat de literatură. “Citesc mai mult proză şi mai puţin versuri pentru că se scrie foarte multă poezie proastă.Acum, chir în Piteşti se publică mai mult decât se publica în anii ’50 în toată ţara, iar ceea ce vede lumina tiparului nu este întotdeauna de calitate”, spune scriitorul. Mihai Ghiţescu mai mărturiseşte că-i plac femeile frumoase, rafinate şi inteligente.

Ce nu-i place
Nu-i plac vulgaritatea, lipsa de respect, libertinismul, obrăznicia şi tupeismul. ”Pe vremea mea exista un platou de valori morale în care astfel de manifestări nu-şi aveau locul. Păcat că acum nu mai putem cultiva în oameni anumite trăsături de caracter.”, spune autorul. Mihai Ghiţescu detestă corupţia cosiderând că, până şi creaţia literară, este afectată de acest flagel: “ Mi s-a întâmplat de multe ori să constat că oamenii fac rabat de la de la obiectivitate introducând politicul  chiar şi în actul de creaţie.”


 Întrebări şi răspunsuri

Vremurile pe care le trăiţi acum vă nemulţumesc în vreun fel?

Toată tragedia vremurilor noastre se petrece de la faptul că în politică nu se regăsesc oameni inteligenţi, cultivaţi. Această stare e fapt mă torturează profund.
 
 Care sunt scriitorii dumneavoastră preferaţi?

 Îmi plac mult: Mihail Drumeş, Ionel Teodoreanu, Virgil Carianopol, George Bacovia, Tudor Arghezi şi mulţi alţii, iar dintre cei locali i-aş aminti pe Vavila Popovici, Denisa Popescu, Virgil Diaconu iar lista poate continua.