Mărturiile incredibile ale victimelor închisorii de la Piteşti (GALERIE FOTO)

Ieri a început simpozionul “Experimentul Piteşti” care a reunit zeci de foşti deţinuţi politic din ţară şi din Republica Moldova. Trei oameni care au ispăşit pedepse la puşcăria de la Piteşti ne-au povestit chinurile prin care au trecut în urmă cu peste 50 de ani.

Cea de-a zecea ediţie a simpozionului “Experimentul Piteşti” a început ieri, în sala mare a primăriei Piteşti. La deschidere au fost prezenţi zeci de foşti deţinuţi politic, profesori de istorie şi studenţi curioşi să cunoască din gura victimelor atrocităţile sistemului comunist.

După discuţiile de aici, participanţii au mers să viziteze fosta puşcărie a Piteştiului, care a funcţionat între anii 1948 şi 1970.

Printre cei care au păşit cu inima strânsă pe betonul rece din fosta închisoare se numără şi piteşteanul Dumitru Ion,  arestat la 5 mai 1947, odată cu toată conducerea partidului ţărănist din mai multe judeţe.

Locul terorii
VEZI GALERIE FOTO DIN FOSTA PUŞCĂRIE!

“Era ora 18.00 şi au venit şi mi-au spus că trebuie să dau o declaraţie. M-au luat şi m-au adus la această închisoare. Ne-au băgat pe aici, pe la intrare. Eram circa 600 de deţinuţi, majoritatea membri PNŢ - Maniu”, îşi aminteşte bătrânul.

În cele 4 luni cât a stat încarcerat, piteşteanul a reuşit, împreună cu ceilalţi colegi, să işte o adevărată revoltă în închisoare.

„Era luna iunie şi o căldură infernală în închisoare şi nu aveam apă că se defectase instalaţia. Credeţi-mă, ne uitam la urină să bem, aşa ne era de sete. În a treia zi, ne-au adus şi o mâncare groaznică. Şi atunci n-am mai suportat. Am răsturnat cazanul şi erau caralii (n.r. poliţişti), ne-am repezit la caralii, nu i-am bătut, nu nimic, decât i-am dat afară şi toată închisoarea am vrut să ieşim pe poartă. Între timp a venit o companie cu mitraliere în poziţie de tragere, la câţiva metri de puşcărie. Am avut noroc atunci cu un coleg care ne-a spus: <<Mă, nu ieşiţi că vă omoară!>>. N-am ieşit. Până la urmă au venit oficialităţile comuniste din oraş şi ne-au zis să nu mai facem gălăgie că ne aduc apă, două cisterne, cu pompierii. Şi ne-a adus apă. 39 de inşi mai nervoşi care am fost notaţi, după 2 săptămâni ne-au dus la Aiud, acolo unde eu am stat opt luni. În vagonul dubă cu care am fost transportaţi, stăteam toţi 39 lipiţi, în picioare. Atunci ne-a murit un coleg.”, îşi aminteşte Dumitru Ion.

Reeducare prin tortură

Închisoarea de la Piteşti poartă şi acum în pereţi urmele groazei şi sunetul disperării. Cel mai bine simte asta Tache Rodas, un ploieştean de 87 de ani care a stat aici timp de aproape doi ani.

Omul povesteşte cu lacrimi în ochi şi cu vocea stinsă chinurile inimaginabile la care a fost supus.

„M-a adus de la canal aici. Aveam deja 15 ani de condamnare, aşa că am intrat în reeducare. Ne puneau în genunchi şi ne băteau în cap cu funiile groase. Îmi dădeau pe rând, când unul, când altul. Mă rugam de ei, <<Nu îmi mai daţi în cap, că înnebunesc!>>, <<Să înnebuneşti!>>, strigau ei. Noaptea trebuia să dormi cu mâinile peste pătură şi cu capul sus. Dacă vedeau pe vizor că nu te conformezi, te trimiteau la <<neagra>>, locul de pedeapsă unde nu ţi se dădea decât apă şi-ţi făceai acolo nevoile”, spune, printre lacrimi Tache Rodas.

Bătut pentru un cântec

Un alt moment greu pentru bătrânul de 87 de ani a fost când Eugen Ţurcanu, cel care se ocupa de reeducarea „răzvrătiţilor” împotriva sistemului comunist, l-a pus să-i cânte o melodie.

„Era binedispus Ţurcanu într-o zi şi ne-a pus să-i cântăm. A venit şi la mine. Eu i-am zis că sunt afon, că n-am voce, dar m-a obligat. Şi atunci, fără să mă gândesc prea mult, am început: << Te aştept p-acelaşi drum de altădată , Ca tu să înţelegi că n-am uitat, În calea visului pierdut , Să-l mai revăd, să-l mai sărut>>. Când a auzit versurile, Ţurcanu s-a enervat la culme: <<Ha! Pe cine aştepţi?>> Şi dă-i şi mă omoară, m-a bătut de n-am mai ştiut de mine”, spune, cu vocea tremurândă, Tache Rodas.

"Ne băgau degetele în uşi"

La locul terorii a revenit după zeci de ani, cu inima cât un purice, şi Stelian Rădulescu. A fost arestat pe 4 august 1949.

„Au fost multe torturi groaznice.  Te dezbrăca şi cu creionul te bătea pe testicule sau îţi punea un costum de judokan, cu elastice la mâini, gât şi picioare, şi-ţi băga o pisică în sân, sau îţi băgau degetele în uşi. Am avut un coleg Ionică Cristea care aşa a rămas olog. Cea mai grea, pentru mine, a fost pe 19 noiembrie 1949. S-au luat trei butoaie mari de apă, ne-a agăţat cu mâinile sus legate, în apă până la piept. Şi acolo am fost trei oameni. Apa era aproape de zero grade. La un moment dat l-am văzut pe un coleg că a lăsat capul în jos şi am început să urlu că moare omul. Şi eu intrasem în hipotermie, că începusem să simt căldură în loc de răceală. Până la urmă ne-au luat, ne-au aruncat jos şi au pus un furtun cu apă rece pe noi. Ne-am revenit, ne-a băgat din nou în celulă. La câteva luni, Bazică Bădescu, colegul care nu a rezistat acolo în apă, a murit”, povesteşte Stelian Rădulescu.

Slujbă la monumentul victimelor comunismului

După vizita la puşcărie, participanţii s-au deplasat la monumentul victimelor comunismului, din faţa Spitalului Militar. Aici a avut loc o slujbă de pomenire a tuturor celor care au pierit în închisorile de acest tip. Oamenii au aprins lumânări şi s-au rugat pentru sufletele celor decedaţi.

„Istoria se repetă şi, din păcate, nu am învăţat nimic din ea”, spunea, ieri, un bătrân care s-a aplecat să pună o lumânare aprinsă la crucea din parc.