Piteşti: Bianca Marinescu creează manual bijuterii unicat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: Bianca Marinescu creează manual bijuterii unicat
Piteşti: Bianca Marinescu creează manual bijuterii unicat

Bianca urmează în acest moment studiile celei de a doua facultăți, cu specializarea grafică, după ce, inițial, a absolvit Facultatea de Litere, secția engleză. A decis să dea la Arte pentru că reprezintă marea ei pasiune și consideră că trebuie să-și urmeze visele. Așa fac învingătorii. Pictează, iubeste arta fotografică, grafica și confecționează accesorii unicat după modele create de ea.

După ce și-a petrecut câteva zile în Vama Veche, Bianca s-a întors plină de inspirația și s-a apucat de lucru. A creeat mai multe modele de accesorii, cercei, mărgele, brățări, broșe, pe care acum le vinde prin intermediul unui mic magazin care aparține mamei ei.


La Arte a intrat după doar 14 zile de pregătire
Artele plastice reprezentau pentru Bianca doar o mare pasiune. A luat decizia de a face studii de specialitate vara trecută. Și-a dorit să meargă la Arhitectură, dar nu avea cunoștințe temeinice de matematică și mai avea doar două săptămâni până la examen. Așa că s-a hotărât asupra unei alte specialități: grafica. S-a pus cu burta pe carte și, în doar două sptămâni, a reușit să învețe suficient pentru a fi admisă. Avea contracandidați talentați și bine pregătiți, dar acest lucru nu a speriat-o deloc.

De confecționat gablonțuri s-a apucat de aproximativ un an, la început doar în joacă, mai apoi cu maximă seriozitate. Creează modele, combină materiale și culori, și rezultatul este unul pe măsura muncii și talentului ei.


Vrea să realieze un desen animat
Unui dintre proiectele Binacăi este acela de a creea un desen animat, cu personaje și o poveste inspirate din viața și întâmplările pe care le-a trăit. Va începe acest proiect prin conturarea personajelor, în jurul cărora se va țese povestea. Dar până atunci, Bianca recunoaște că mai are de învățat.

„Desigur că mai am multe de învăţat până să pot realiza un desen animat în 3D. Este mult de muncă, dar acesta este visul meu şi nu renunţ la el”, spune Bianca Marinescu.


Iubea accesoriile cu mult înainte să le creeze
Bianca este o tânără cochetă şi nonconformistă. Îi place să aibă propriul ei stil în viaţă, dar şi în ceea ce crează. Dintotdeauna i-au plăcut gablonţurile şi, cu mult înainte să le creeze ea însăşi, avea o adevărată coleţie de asemenea accesorii.

„Înainte să realizez eu însămi bijuterii, avea un sertar plin cu aşa ceva. Dintotdeauna mi-au plăcut şi cred că un colier special sau o pereche de cercei schimbă cu totul ţinuta unei femei”, explică Bianca. Toate modelele de gablonțuri pe care le-a realizat sunt unicat, pentru că  nu-i place să facă lucruri în serie.

Fiecare piesă pe care o realizează, este fotografiată și pusă pe blogul personal al Biancăi, www.kaameracuaccesorii.blogspot.com. Acolo își expune și fotografiile pe care le realizează, dar și poze cu tablourile ei. Materialele și le cumpără singură, și folosește lemn, metal, pietre semiprețioase, plastic, pastă modelatoare, lut care se usucă la aer. 

În funcție de materialele pe care le folosește și de cât de mult îi ia să creeze un anume model , este stabilit și prețul, O precehe de crecei costă opt lei, un colier, maxim 15 lei, iar un set complet este vândut cu 25 sau 30 de lei.

Modele create acoperă o gamă întregă de preferințe, de la bijuterii vesele la cele mai elegante, potrivite unei ținute mai pretențioase.


„Nu-mi place să lucrez în serie. Un produs este realizat o singură dată şi va fi purtat de o ingură persoană. Multe dinre bijuteriile realizate le-am făcut cadou prietenilor şi celor apropiaţi”, spune Bianca Marinescu.

Întrebări şi răspunsuri
Ce meserie vei alege după ce vei termina studiile?
Mă voi axa pe grafică și design. Deja mă perfecționez în programe specifice, ca Photoshop și Illustrator. Mi-aș dori să lucrez în domeniul graficii publicitate sau al webdesignului, însă nu am luat o decizie finală în acest sens.


Care au fost primele tale creații plastice?
Am început cu portret în creion, iar pasiunea pentru arta plastică a venit întâmplător. Aveam o prietenă care desena caricaturi și văzând lucrările ei, am vrut să încerc și eu. Inițiat lucram puțin mai stângaci, și modele îmi erau cei din familie și prietenii.

Ce-i place:
Arta, în general, muzica rock, drum and base, ciocolata și ping-pongul


Ce nu-i place:
Prostia, tinerii care țin prea mult la aparențe, iar în spatele acestor aparențe nu există nicio bază.

Profil:
Născută: 19 aprilie 1986, Pitești
Studii: Universitatea din București, Facultatea de Litere, Secția Engleză, studemtă la Facultatea de Arte, anul al doilea
Experiență: Operator calculator și figurant în câteva reclame
Stare civilă: necăsătorită


 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite