Marilena Iosifaru face păpuşi din aţă şi foi de porumb

Când nu face păpuşi din fire sau foi de porumb, pe Marilena Iosifaru o găseşti ţesând la războiul moştenit de la bunica ei. Este printre ultimele femei din comuna Corbeni care se încăpăţânează să ducă tradiţia mai departe.

Iubeşte portul popular, pe care nu îl afişează doar la târgurile meşterilor la care participă, ci şi la sărbătorile din comună.

Marilena Iosifaru s-a născut în comuna Corbeni, având deja înfiripat în suflet sentimentul dragostei pentru folclor.

Încă de când era o copilă, stătea ore întregi lângă mama sa care lucra la război şi aşa a reuşit să fure meseria şi să o transforme într-o preocupare constantă.

Acum a ajuns să realizeze într-o zi covoare sau prosoape decorative din lână pe care, la început, le dădea gata într-o lună.

“Am războiul de la mama mea, care îl avea de la bunica. Eu, la rândul meu, o să-l las fiicei mele, pasionată şi ea de această artă, dacă o mai vrea să-l ţină. Din păcate, acum toată lumea e modernă şi cumpără covoare persane, nu se mai dau astea ale noastre tradiţionale, cu toate că sunt mai valoroase”, spune meşterul popular.

Lasă moştenire sute de păpuşi

Printre creaţiile preferate care-i ies din mână, se numără însă păpuşile realizate din pna, lână sau foi de porumb.

Pasiunea pentru acestea a luat naştere din dorinţa de a nu pierde materia primă pe care oricum o are la dispoziţie.

„Păpuşile din fire sunt cele ale timpurilor mele. Eu atunci când eram mică cu d-astea mă jucam. Am învăţat să le fac de la bunica şi de la o rudă de-a a mea care a făcut Şcoala de Arte Populare. Dintr-un scul ies patru păpuşi. Lână tot avem de aruncăm, că nu se mai vinde, foi de porumb la fel, că ni se umple podul toamna, aşa că a trebuit să fructificăm cumva”, explică Marinela Iosifaru. În plus, femeia îmbracă păpuşile de pe piaţă în costume populare special create.

„Cumpăr păpuşile din comerţ şi le fac haine, să pară deosebite. Nu pe copii îi încântă, ci tot pe părinţii sau bunicii lor, care îşi aduc aminte cum era pe vremuri şi cumpără să aibă amintire în casă”, spune artista de la Corbeni.

Singura mâhnire a meşterului popular este că tradiţia nu este apreciată aşa cum ar merita.

„Nu pot să spun că e un mod de trai, pentru că nu câştig mai nimic din asta. E mai mult pasiune şi obişnuinţă. Am noroc că mă urmează fiica şi nora, şi lor le place să ţeasă, să croşeteze, să lucreze manual. Dar e migălos, de exemplu, un costumaş de păpuşă îmi ia ore bune să-l fac, mai ales că am îmbătrânit şi mi-e greu să bag aţa pe ac”, povesteşte Marilena.

„Mama păpuşilor” îşi ţine creaţiile multicolore acasă, în cufere, pentru a-i veni uşor să le transporte la târgurile populare la care ia parte, atât în judeţ, cât şi în ţară.

PROFIL:

Născută. 4 mai 1948, comuna Corbeni

Studii. 4 clase la şcoala din Comuna Corbeni

Familie: Este căsătorită, are trei copii şi nepoţi

Ce îi place. “Îmi place muzica populară, pe care o ascult cu drag atât la radio, cât şi la televizor. Sunt pasionată de lucrul la război, chiar dacă este foarte migălos. Îmi place satul argeşean, chiar dacă tradiţiile nu se mai respectă ca atunci când eram eu copil. Şi, în mod deosebit, îmi place portul popular”.

Ce nu îi place. “Nu-mi plac oamenii răi, care vor răul celorlalţi şi sunt lipsiţi de scrupule. Nu-mi place că lucrurile tradiţionale nu mai sunt apreciate de oamenii din ziua de astăzi. Nu-mi place când aud că bătrânii sunt maltrataţi, după ce au muncit o viaţă”

Întrebări şi răspunsuri.

Cine vă moşteneşte pasiunea şi talentul?

Chiar dacă la noi în comună foarte puţină lume mai are război, mă declar bucuroasă că măcar pe mine mă moştenesc fiica mea şi nora, care au pasiunea asta în sânge, la fel ca mine. Şi lor le place să coasă, să ţeasă, să croşeteze, iar nora chiar îi învaţă şi pe copii asta, pentru că este cadru didactic.

Cât aţi lucrat cel mai mult la război?

Am lucrat şi două săptămâni, aproape neîntrerupt, doar ce ieşeam la treburi în curte şi să mănânc. Am făcut atunci un covor, care a ieşit foarte bine şi de care sunt foarte mândră. Nici acum nu l-am vândut, îl dau cu 1600 de lei, dar este o minunăţie de care nu mă pot despărţi cu mai puţini bani, la cât am muncit la el.