Manele şi melodii erotice în Orăşelul Copiilor din Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: Orăşelul Copiilor
Piteşti: Orăşelul Copiilor

Sticle de vin oferite cadou la jocul cu roata, aparate unde poţi să-şi verifici forţa pumnului, concurs de bătut cuie în blană şi melodii care mai de care mai erotice. Toate aceastea alcătuiesc un tablou al Orăşelului Copiilor din Piteşti, un loc în care în mod sigur nu-ţi doreşti să-ţi distrezi odrasla.

De cum intri, te întâmpină câţiva Moşi resemnaţi şi un ponei care te îmbie să faci poze copilului, drept amintire. Şi nici nu-i greşit, pentru că, după ce-i faci miucţului un tur de Orăşel, e posibil să iasă puţin şocat. Apoi încep să se înşire de-o parte şi de alta a trotuarului din Ştrand gherete cu diverse distracţii care mai de care mai anti-copilăreşti: concursuri cu premii...în vin (totuşi, comercianţii au pus afişe cum că nu oferă băuturi alcoolice minorilor), aparate de dat cu pumnul, şi o muzică de-ţi face praf urechile. Fiecare tarabă sau tiribombă are muzica ei şi nimeni nu lasă volumul mai jos, iar în tot Ştrandul străbate un „concert" care-ţi dă dureri de cap.

Popcorn natural... cu nucă de cocos

Distracţiile oferite în Orăşelul Copiilor  sunt cât se poate de mature. Copiii pot cel mult să se pozeze cu Moşul şi să consume o vată de zahăr pe băţ sau popcorn cu gust de cocos, natural. La asta se rezumă distracţia lor.

„Am  fost cu băieţelul acolo. Are aproape trei ani şi, sincer , s-a speriat şi copilul de nebunia de acolo. Mi s-a părut absolut oribil, muzică amestecată, aproape nimic din ce-i acolo nu-i dedicat copiilor", spune Carmen Dobre, o mămică ce tocmai pleca din orăşel revolatată de ceea ce a găsit acolo.

„Merge mintea la băiatu'!"

Din loc în loc, piteşteanul îşi poate încerca forţa pumnului, o altă distracţie care nu are nimic de-a face cu cei mici. „Ce să fac eu aici cu copilul? Nu este un loc pentru copii, sincer, nici măcar pentru tineri!", spune Ileana Martin, de 23 de ani, din Piteşti. Într-un alt loc, un joc original te îmbie să baţi cuiul din două lovituri într-o blană. Dacă reuşeşti câştigi vin sau cola, după caz. Desigur, această originală jucărioară se adresează, probabil tăticilor  forţoşi care şi-au făcut încălzirea la aparatele de dat cu pumnul. „E doi lei şi încercaţi să bateţi cuiu din două lovituri. Dacă reuşiţi, primiţi o sticlă de vin sau cola", spune „inventatorul" jocului magic de făcut bani. Deh! „Merge mintea la băiatu'" să facă bani din....blană seacă. Investiţia e minimă, nu ai nevoie decât de un ciocan, nişte cuie, o bucată de lemn şi câteva sticle de suc şi vin pentru că, rareori, trebuie să şi dai premiile promise celor care chiar bat cuiul din două lovituri.

Melodii erotice

Copiii care vin să se delecteze prin Orăşel pot să aibă parte şi de muzică specială. De la manele, până la muzică rock şi până la medii erotice, cu gemete sugetive. „Ce să înveţe copilul din ce se aude pe aici!? ", spune Marian Răducu, de 38 de ani, din Piteşti, unul dintre cei care au venit să vadă Orăşelul înainte de a-şi aduce şi odorul.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite