Lucrările de diplomă de vânzare pe stâlpi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucările de licenţă se vând la colţ de stradă
Lucările de licenţă se vând la colţ de stradă

În preajma facultăţilor din Piteşti au apărut afişe care promovează vânzarea lucrărilor de diplomă sau dizertaţie. Dacă vreo o lucrare de diplomă scoţi din buzuar minimum 500 de lei, dar dacă ai pretenţii de bibliografie stufoasă, note de subsol şi prezentare pe CD, te poate costa şi 1.500 de lei.

Pe pereţii şi stâlpii din jurul facultăţilor piteştene au apărut fluturaşi care promovează o afacere care le poate face viaţa uşoară tinerilor leneşi: se vând lucrări de licenţă, de diplomă şi dizertaţii!. Preţurile sunt mai mici decât cele practicate anul trecut, când o lucrate de diplomă documentată şi stufoasă îţi scotea din buzunar sume de ordinul miilor de lei. Acum, scapi şi cu câteva sute, în condiţiile în care cea mai scumpă lucrare de diplomă se poate cumpăra cu 1.500.


Redactorii „Adevărul de Seară“ au contactat pe câţiva dintre cei care vând astfel de lucrări pentru diplomă şi licenţă. Oamenii sunt puşi pe afaceri, iar „studenţii“ de la ziarul nostru sunt mai mult decât interesaţi. Aşa am aflat că o lucrare de aproximativ 50 de pagini, cu vreo 30 de titluri la bibliografie se vinde şi cu „doar“ 500 de lei. Preţ promoţional, de criză!


„Pentru lucrarea de diplomă, preţul este de 500 de lei şi nu vă cerem banii decât după ce lucrarea e gata, să vedeţi cum a ieşit. Banii îi daţi toţi o dată“, spune o domnişoară amabilă, pus pe făcut afaceri. I-am cerut să ne elaboreze o lucrare pentru „managementul afacerilor pe internet“, de minim 50 de peagini şi peste 30 de titluri la bibliografie. Termenul de realizare este de o lună, după care ni se prezintă produsul, îl vedem şi, dacă ne convine, dăm şi banii.


„Puteţi să ne contactaţi şi pe adresa de mess de pe anunţ şi acolo puteţi vorbi mai multe, puteţi să daţi şi planul lucrării, să ştim exact cu să o facem“, adaugă domnişoara de la celălalt capăt al telefonului.


„Afacerişii“ sunt serioşi, fac treaba cum nu se poate mai bine şi ne asigură că profesorul nu îşi va da seama, dar trebui să citim şi noi lucrarea înainte de prezentare. Şi au şi o ofertă în acelaşi preţ. „Vă dăm şi prezentarea Power Point, dacă este nevoie“, încheie tânăra.


Toată lumea ştie, nimeni nu face nimic

Studenţii vorbesc, neoficial desigur, şi consider că e chiar o muncă inutilă să-ţi faci singur lucrarea. „Păi, ce sunt prost să stau atâta în bibliotecă? O cumpăr, normal (n.r: lucrarea), strâng eu bani“, spune George, student în ultimul an la Relaţii Internaţionale.


Un alt student explică mai multe zvonuri, dar nu vrea să-i apară numele în ziar „că e de rău pentru mine“. „Pot să-ţi mai zic chestii, dar îţi dai seama ca nu vei spune că de la mine le-ai aflat. Lucările se cumpără, de cele mai multe ori, de la profesori. La ASE, strategia e simplă: sunt puşi studenţii de la master să facă referate cât mai groase, cu multă bibliografie, apoi proful le vinde la cei mici. La Info, e şi mai simplu: iei o lucrare mai veche a unuia de acum 2-3 ani şi o dai împreună cu CD-ul cu cod, am văzut colegi care aveau coperta pusă peste cea veche. Ajung să se vândă licenţe şi pe zid!“, dezvăluie studentul.


În consecinţă, lucrările se vând mai bine decât sucul de la chioşcul facultăţilor. Nimeni nu se mai ascunde şi, cel mai probabil, nimeni nu se uită pe ele, pentru că profesorii nu au prins pe nimeni cu vreo asemena lucrare.


„Eu nu am dat lucrări de nimeni până acum. Am auzit şi eu zvonindu-se că se vând lucrări de licenţă, dar eu nu am dat peste niciuna. Anul acesta nu ştiu cum va mai fi, pentru că, cel mai probabil, renunţ ca această catedră în favoarea pensiei pe care o am după ce am intrat in retragere din Armată“, ne-a replicat Ion Gârleanu, profesor la Facultatea de Drept, Universitatea din Piteşti, atunci când l-am întrebat dacă ştie de „afacere“.


„Eu am auzit că sunt profesori care vând la greu, oricui, oricând, numai banul să iasă, dau lucrări mai vechi ale studenţilor şi dau şi studenţilor veniţi de la alte facultăţi şi alte oraşe. Numai să te duci şi să ceri“, spune, sub protecţia anonnimatului, un asistent universitar de la Facultatea de Drept.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite