Piteşti: Târg de turism şi concerte la Jupiter City

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De astăzi şi până duminică vă aşteaptă, la Jupiter City, târgul de turism. De aici vă puteţi alege unde să petreceţi sărbătorile de iarnă, pentru că agenţiile vin cu oferte pentru toate buzunarele.

Astăzi a început, la Complexul Comercial Jupiter City, târgul de turism. Zeci de agenţii vin cu oferte pentru petrecerea vacanţei de iarnă. În acest an, cele mai căutate pentru Revelion rămân staţiunile din Bulgaria şi Austria, sunt de părere majoritatea agenţilor prezenţi la eveniment.

„Argeşenii preferă aceste ţări pentru că sunt şi aproape de noi, pot lua transport propriu şi în plus, de ce să nu recunoaştem, cel puţin în Bulgaria preţurile sunt foarte bune. În Austria plătesc între 150-170 de euro, pentru 2-3 zile şi au inclus în preţ circuit, cazare demipensiune, teleski, iar transportul este propriu”, spune un agent de la Atlas Tour &Holliday.

Vacanţă în rate

Pentru a veni în sprijinul argeşenilor care nu au prea mulţi bani, dar vor să-şi petreacă o vacanţă în care să se deconecteze total, unele agenţii vin cu o ofertă de nerefuzat.

„Le oferim clienţilor posibilitatea unei vacanţe în rate. Achită un avans şi apoi îi putem lăsa cu banii până în ziua plecării. Cei care au vrut aşa au plătit şi până la cinci rate”, spune Alin Tudor, de la Happy Holiday.

Ca şi destinaţii din ţară, la mare căutare sunt staţiunile de pe Valea Prahovei. Preferate de majoritatea sunt hotelurile de 2-3 stele, cu preţuri între 1000 şi 1500 de lei, pe Valea Oltului şi Valea Argeşului,  în timp ce preţurile urcă la 1500 – 2000 de lei pentru cele de pe Valea Prahovei, care sunt şi cele mai căutate, spun specialiştii.

Agenţii mai spun că a crescut interesul pentru minivacanţele de 2-3 zile petrecute în zona Căciulata, pentru că preţurile sunt aici foarte mici, fiind situate între 300-400 de lei.

Shopping în străinătate

Pentru aceia dintre dumneavoastră care doriţi să vă faceţi cumpărăturile din străinătate, agenţiile au, de asemenea, oferte.

„Pentru cinci zile, trei nopţi, sunt oferte de 99 de euro, în Istanbul , Budapesta şi Salonic, pentru shopping”, spune Diana Tănase, de la Anatem Travel.
La târgul de turism, s-au prezentat şi reprezentanţii unor comune şi oraşe din judeţ, care au dorit să-i atragă pe turişti către obiectivele lor: mânăstiri, case memoriale, monumente istorice.

În plus, se vor oferi cadou, prin tragere la sorţi, şi 50 de excursii cu cazare la pensiuni din judeţ. Pe parcursul zilei de mâine,  tot în cadrul acestei galerii comerciale, vor avea loc spectacole folclorice susţinute de casele de cultură din Costeşti, Câmpulung şi Centrul Cultural Mioveni. Totul va culmina duminică, de la ora 17.00, cu un concert al trupei Compact.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite