La Goleşti , copiii devin meşteri populari
0Elevii de la mai multe şcoli şi grădiniţe din Piteşti, Călineşti, Râncăciov, Vrăneşti şi Ştefăneşti se străng în fiecare zi, ciorchine, în jurul profesoarei Malvine Mocenco, cea care le devăluie tainele meşteşugului confecţionării ţesăturilor de lână. Micuţii lucrează după modele tradiţionale gorjene.
Andrada Canţu, o puştoaică de numai 10 ani, e ochi şi urechi la instructoare care explică ce trebuie să facă din firele de lână şi cum trebuie să urmărească fiecare etapă a modelului pe i l-a pus în faţă. Nu pare să-i scape nimic. Repetă în gând instrucţiunille şi le execută cu îndemânare, ba mai mult are timp să le mai dea câte o mână de ajutor şi colegilor de tabără. Nu e pentru prima dată la Goleşti di, după cum promite, nici pentru ultima.
“Am mai fost şi-n tabăra de confecţionat podoabe tradiţionale şi în cea de pictură a icoanelor pe lemn. Mi-a plăcut foarte mult şi în prima şi în cea de-a doua şi abia aşteptam să-ceapă şi atelierul de creaţie populară. M-ajută foarte mult, capăt îndemânare şi, de ce nu, mă ajută să-mi descopăr talentele. În plus e o activitate care mă recreează şi-mi face vacanţa mai frumoasă”, spune Andrada fără să-şi ridice ochii din iţe.
Hariton , colegul ei de atelier, un băieţel în vârstă de 7 ani, mărturiseşte că şi-ar fi dorit altceva, aşa, mai pentru băieţi , dar a descoperit că şi ţesutul îl încântă.
“Eu speram să fie o tabără de sculptură dar e bine şi aşa. E interesant să faci cu mâna ta covoraşe adevărate, de lână”, spune puştiul.
Toţi cei 50 de copii de la şcolile din Goleşti, Călineşti, Râncăciov, Vrăneşti, Piteşti şi Ştefăneşti, precum şi de la grădiniţele „Universul Copilăriei” din Piteşti şi „Raykindergarten” din Ştefăneşti îşi iau treaba foarte în serios.
Micii artişti populari vor realiza, în cele 11 zile ale atelierului, covoraşe ţesute în două iţe, cu motive ornamentale specifice zonei etnografice a Gorjului.
“Modele gorjene sunt mai uşoare şi mai accesibile celor mici, tocmai de aceea am optat pentru ele iar micuţii par foarte receptive şi-şi dau toată silinţa.”,spune Malvine Mocenco, cea care-i învaţă pe puşti tainele meşteşugului confecţionării covoraşelor de lână.
Le-a pregătit micuţilor materiale 100% ecologice. Lâna folosită pentru realizarea ţesăturilor a fost vopsită cu ajutorul coloranţilor vegetali (obţinuţi din plante care conţin substanţe colorate), tehnică utilizată din cele mai vechi timpuri, astfel încât copiii nu intră în contact cu niciun fel de substanţă chimică.
Cele mai frumoase covoraşe vor fi premiate
Tabăra îşi va închide porţile pe 6 august. Covoraşele executate de copii vor fi, ulterior, expuse la conacul Goleştilor. Cele mai bune creaţii vor fi premiate de către organizatori şi partenerii implicaţi în acţiune, respectiv Agenţia Naţională Antidrog, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog – Argeş, Asociaţiile Sprijin pentru Viaţă, Suflet pentru Suflet XXI şi Fundaţia Lumină în suflet.
Evenimentul face parte din seria manifestărilor cultural-artistice, din cadrul celei de-a IV-a ediţii a Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului.