Judecătorii intră în vacanţă. Vezi programul Curţii de Apel pe perioada verii
0În perioada 18 iulie - septembrie va avea loc vacanţa judecătorească pentru magistraţii de la Curtea de Apel. În acest interval de timp se vor judeca doar cauzele urgente.
Secţia Civilă va judeca litigiile de muncă şi asigurări sociale, precum şi cauzele cu minori şi de familie în datele de 18 şi 19 iulie, 31 august şi 1 septembrie 2011.
Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ va susţine şedinţele de judecată pe 13 iulie, 27 iulie şi 10 august.
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie va judeca dosarele în raport de înregistrarea acestora.
Persoanele care sunt părţi în cauză, apărători sau mandatari şi care doresc să depună diverse acte la dosarele aflate pe rolul Curţii de Apel sau să obţină copii de pe acte se pot adresa Biroului Arhivă şi Registratură, la sediul Curţii de Apel, în fiecare marţi, începând cu data de 18 iulie, între orele 9.00 şi 13.00.