Pitesti: Ionuţ Badea, dorit în Bănie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltenii spun că în proporţie de 70% „Ionari” va fi noul antrenor al Universităţii Craiova.

După primul său sezon ca antrenor în Liga I, Ionuţ Badea a stârnit intereseul mai multor cluburi din ţară. În urmă cu o două săptămâni, se zvonea că va ajunge pe banca tehnică a lui Dinamo, în locul lui Mircea Rednic, iar acum tânărul tehnician piteştean a intrat în vizorul celor de la Universitatea Craiova.  Mai mult, oltenii spun că sunt în tartative avansate cu antrenorul lui FC Argeş, care ar urma să fie prezentat oficial la Craiova în aceste zile.   "70% Ionuţ Badea e noul antrenor al Craiovei.", a spus directorul executiv al Univesrităţii Craiova, Dan Stălinescu.

Ionuţ Badea recunoaşte că are oferte de la mai multe cluburi
De partea cealaltă, Ionuţ Badea a recunsocut că are oferte de la mai multe echipe,  printer care şi Universitatea Craiova, dar că totul este la stadiul de discuţii momentan. “Este adevărat că am primit oferte de a pleca de la FC Argeş, însă deocamdată sunt sub contract cu echipa piteşteană şi este nevoie şi de acordul conducerii pentru un eventual transfer al meu. Mai am contract 4 ani cu FC Argeş.”, a precizat Badea. În acelaşi context, Andrei Penescu, care se ocupă de FC Argeş de la arestarea tatălui său, Cornel Penescu, a declarat: “ Nu ştiu nimic legat de interesul celor de la Craiova de a-l lua pe Ionuţ Badea. La club nu a sosit nicio ofertă în acest sens. Oricum, nu se pune problema să plece pentru că mai are 4 ani contract cu noi.”

 Pleacă sigur dacă FC Argeş va fi retrogradată
Cert este că Ionuţ Badea amână să dea un răspuns celor de la Craiova până când va afla cu certitidine ce se va întâmpla cu FC Argeş. Dacă echipa va fi retrogradată dişciplinar, în urma scandalului de mituire a arbitrilor, fără îndoiala va pleca, aşa cum le-a mărturisit unor apropiaţi. În caz contrac, va continua să antreneze în Trivale şi în următorul sezon din Liga I.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite