Ion Anghel dactilografiază şi la 80 de ani

La 80 de ani, preferă să muncească într-o cămăruţă de aproape doi metri pătraţi, unde dactilografiază. Asta este plăcerea lui, deşi afacerea nu-i mai merge bine de câţiva ani

La anii săi, Ion Anghel dă un exemplu pentru toată vârsta a treia. Cât e ziua de lungă, omul în vârstă de 80 de ani munceşte. Spune că aşa a fost învăţat, să-şi câştige banul cinstit, prin sudoare.

S-a născut la Băbana, la 4 octombrie 1930. După ce a urmat cursurile şcolii din localitate şi a făcut liceul în Slatina, Ion Anghel a revenit în Argeş, unde s-a angajat pe post de secretar la primăria Coşeşti. Aici a stat doi ani, după care a activat în acest post  în comuna natală şi la Slătioarele.

În total, 25 de ani a practicat această meserie, învăţând cum să redacteze şi să bată acte la maşină. Experienţa acumulată i-a prins bine în momentul în care, în 1990, s-a decis să-şi deschidă propria afacere. Din acel moment a început să-şi caute o maşină de scris.

„Am cumpărat prima mea maşină de scris din Piteşti, de la trustul de construcţii din Piaţa Mare. Era veche, neîngrijită, derăpănată. Era atât de ruginită, încât soţia mea a spălat-o cu motorină”, îşi aminteşte Ion Anghel.

Se făcea coadă la uşa lui
După ce şi-a cumpărat maşina de scris, el a închiriat o baracă de doi metri pătraţi pe strada Eroilor, în apropierea Tribunalului Argeş,  şi s-a apucat să ofere servicii de dactilografiere tuturor celor care aveau nevoie.

„Am făcut treabă atunci după ’90. Venea lumea la mine pentru acte de toate felurile. Băteam la maşină de nici nu aveam timp să respir, pentru că se făcea coadă”, spune întreprinzătorul.

Minunea nu a ţinut, însă, decât vreo zece ani. Mai precis, până au început să apară calculatoarele şi xerox-urile prin oraş, moment când toată afacerea sa înfloritoare a întrat în declin. Clienţii se răreau de la o zi la alta, ajungând, în momentul de faţă, la unul-doi pe zi.

„Vă rog să mă credeţi că sunt zile în care nu bat niciun rând la maşină, altele în care vin de acasă pentru patru lei. Cel mai mult am câştigat în ultimii ani cam 150 000 de lei vechi într-o zi. Nu mai merge. Acum toate lumea se duce să-şi facă acte la calculator, la xerox, nu mai vine la mine”, spune cu părere de rău Ion Anghel.

Omul a privit neputincios cum afacerea sa profitabilă, din care reuşea să-şi întreţină familia, s-a transformat într-un venit din care îşi poate cumpăra doar o parte din ceea ce are nevoie.

„Acum mai bat câte o plângere la Parchet, la Tribunal şi anumite acte care nu prea merg la calculator. Banii de aici nu mi-ar ajunge să trăiesc. Eu mă bazez pe pensie, deşi nici aia nu e mai mare. Dar, din ce câştig aici îmi cumpăr un cartof, o pâine, un bidon de lapte”, spune bătrânul.

Probleme cu materialele
Din cauză că afacerea cu dactilografiatul nu mai este demult una rentabilă, nici aceea cu maşini de scris şi cu elementele auxiliare nu mai merge bine. Aşa se face că Ion Anghel se chinuie de câţiva ani cu materiale vechi, achiziţionarea altora fiind aproape imposibilă.

„Am coli, indigo, dar problema cea mai mare este cu panglicile. Nu se găsesc în ţară, le-au scos că nu mai sunt maşini de scris. Am ajuns aproape la limită”, spune dactilograful.

Prima maşină de scris a fost înlocuită în urmă cu patru ani cu o alta, mai nouă, pentru care a plătit două milioane de lei vechi. Ion Anghel spune însă că are nostalgii după primul instrument de lucru care, aşa uzat cum era, i-a adus mai mulţi bani. Dar, chiar şi în aceste condiţii, nimeni nu-l poate ţine acasă pe bătrânul nostru. Nici măcar familia, care mereu îl sfătuieşte să se mai liniştească.

„Dacă nu bat la maşină, sunt mort. Profesez cu toată dragostea, pentru că, dacă nu mi-ar place, aş asculta sfatul familiei şi aş sta acasă”, spune Ion Anghel.

Profil:

Născut. 4 octombrie 1930, în comuna Băbana, Argeş
Familie. Căsătorit, are un copil şi trei nepoţi
Studii. Liceul „Ion Minulescu” din Slatina

Ce îi place. „Îmi place să muncesc, să citesc presa, să am o viaţă activă şi să vorbesc cu oamenii, dacă nu aş comunica aş înnebuni”

Ce nu îi place. „Nu-mi place să văd tinerii de azi că se complac şi nu-şi caută un loc de muncă. Nu-mi plac nici oamenii răi

Întrebări şi răspunsuri:
Ce sfat aveţi pentru tineri?
Să se încadreze în muncă, să câştige un ban cinstit şi să nu se avânte la lucruri ilegale. Şi fetelor aş vrea să le zic ceva: să lase tutunul şi să aibă grijă cu vestimentaţia. Nu le stă deloc bine cu buricul gol.

Câţi dactilografi sunt în Piteşti?
Păi, din câte ştiu eu, ca mine, care să muncească efectiv în „bordeiele” lor la colţ de stradă, mai sunt foarte puţini, vreo 2-3. Înainte, îmi aduc aminte că erau numai unul şi unul. Mulţi au murit, alţii au renunţat la afacere. Nu au avut aceeaşi tărie ca mine să reziste.