Invenţii de aur şi argint pentru Argeş la Geneva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un conferenţiar care predă la Universitatea din Piteşti, a luat medalia de argint la Salonul Invenţiilor de la Geneva. Brevetul său, pentru care a lucrat alături de doi profesori de la Universitatea Politehnică Bucureşti, este o instalaţie ecologică de cultivat ciuperci care reprezintă o premieră mondială şi poate ajunge la un preţ de 3,5 milioane de euro.

Deşi nu este argeşean, ci bucureştean, Marian Petre, conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Piteşti, a dus numele judeţului nostru peste hotare. La Salonul de Invenţii de la Geneva, desfăşurat în perioada  6- 10 aprilie, a obţinut medalia de argint pentru brevetul intitulat „Procedeu şi instalaţie de cultivare a ciupercilor comestibile şi medicinale”, proiect la care a lucrat împreună cu doi colegi de la Universitatea Politehnică din Bucureşti, prof. univ. dr. Adrian Florin Nicolescu şi prof. univ. dr. Marcel Corneliu Dobre.

Instalaţie unică în lume


Proiectul a fost elaborat în doi ani, iar cererea de brevet a fost înregistrată în 2008. Invenţia, care se află în stadiul de proiect, se referă la un procedeu şi o instalaţie aferentă de cultivare controlată a ciupercilor alimentare şi terapeutice în sistem robotic modular în vederea obţinerii unor produse de înaltă calitate şi sigurantă alimentară.

“Atât procedeul biotehnologic, cât şi instalaţia propriu-zisă de cultivare a ciupercilor alimentare şi terapeutice asigură producerea concomitentă, 24 de ore din 24, la o capacitate medie de producţie, a 2 tone de ciuperci şi a 2.000 de saci cu compost sterilizat şi inoculat cu miceliu, în fiecare lună”, explică inventatorul Marian Petre.

Pentru punerea în aplicare a originalului proiect, inventatorii au nevoie de aproape 3,5 milioane de euro.

„Sperăm că potenţialii investitori din România să fie cu adevărat interesaţi de construirea unei instalaţii unice în lume, capabilă să producă simultan atât saci cu compost sterilizat şi inoculat cu miceliu de ciuperci comestibile, cât şi fructificaţii ale ciupercilor comestibile, amortizarea integrală a investiţiilor realizându-se în numai doi ani de la punerea în funcţiune a instalaţiei respective”, ne-a spus conferenţiarul Marian Petre.

Aur pentru o câmpulungeancă

Ideea de bază a invenţiei aparţine în exclusivitate conferenţiarului Marian Petre, care de 30 de ani lucrează, fără întrerupere, în cercetarea ştiinţifică, şi a pornit de la situaţia actuală din fermele româneşti, care utilizează instalaţii şi procedee perimate.

În perioada 2004-2006, conferenţiarul din Bucureşti a lucrat în calitate de cercetător ştiinţific principal II la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Ştefăneşti, Argeş.

La acelaşi salon de invenţii, câmpulungeanca Raluca-Ioana van Staden şi soţul ei, Jacobus Frederick van Staden, au obţinut medalia de aur şi Marele premiu din partea Asociaţiei Europene a Inventatorilor cu proiectul “DOT senzor enantioselectiv şi procedeu de realizare a acestuia”.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite