Pitesti: Interlopul Fane Căpăţână adus la Parchetul Topoloveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pitesti: Interlopul Fane Căpăţână adus la Parchetul Topoloveni
Pitesti: Interlopul Fane Căpăţână adus la Parchetul Topoloveni

Încătuşat şi încadrat de mascaţi, aşa a ajuns ieri dimineaţă, în jurul orei 10,40, interlopul Fane Căpăţână la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni. Bărbatul a fost adus pentru emiterea mandatului de arestare, cerut de procurori, în legătură cu cele trei fapte de înşelăciune comise de interlopul ilfovean pe autostrada Bucureşti - Piteşti.

CITEŞTE ŞI Braşov: Infractorii fac legea în comuna Vulcan

Ilfoveanul Ştefan Dinu, cunoscut sub numele de Fane Căpăţână, a fost adus ieri în Argeş, la solicitarea procurorilor care au cerut emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţia de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale. În iunie, împreună cu doi complici, Fane Căpăţână a oprit trei maşini aflate în trafic pe autostradă, au fluturat legitimaţii false de poliţişti şi au prădat cetăţenii străini aflaţi în vizită în România. Metoda în care procedau suspecţii a fost descrisă cu lux de amănunte de o familie de belgieni, victime ale lui Fane Căpăţână. Ali Oscara povesteşte că pe 21 iunie, în timp ce se îndrepta spre Bucureşti, a observant trei bărbaţi care i-au făcut semn să tragă pe dreapta.

 “ Aveau un Megan albastru, maşină prevăzută cu girofar. S-au prezentat ca fiind ofiţeri de la Antigrog şi au explicat că fac un control pentru a verifica dacă avem droguri sau dacă avem bani falşi. Au controlat maşina noastră, apoi au cerut portofelele, ca să verifice dacă avem bani falşi. Aşa au reuşit să fure o parte din suma de 5.000 de euro pe care o aveam.”, povestea Ali Oscara, belgianul devenit victimă.

Măsuri de securitate excepţionale
Vestea că Fane Căpăţână va ajunge la Parchetul Topoloveni i-a făcut pe mulţi dintre cei care îl cunosc să-şi facă apariţia în zonă. Nimeni n-a putut intra în contact cu el, anchetatorii luând măsuri de securitate severe. În zonă au fost aduse echipaje ale  poliţiei şi jandarmilor. Fane Căpăţână a fost dat jos din duba poliţiei încătuşat, cu mâinile la spate, încadrat de mascaţi. Suspectul a fost adus direct de la Bucureşti, după ce de dimineaţă a fost audiat în legătură cu alte fapte comise în capitală.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite