Pitesti: Întâlnire cu promotorii locali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instituţia Prefectului a  organizat astăzi o întâlnire cu promotorii locali din judeţ. Acţiunea  a fost iniţiată pentru a relansa colaborarea acestora cu Instituţia Prefectului.

La întîlnire au fost prezenţi 17 promotori locali, o  parte dintre ei noi, ultimii, urmând să intre într-un proces de instruire ce va fi realizată  de specialiştii Compartimentului  de  Afaceri Europene din cadrul Instituţiei Prefectului în domenii precum accesarea fondurilor structurale, achizitii publice şi nu numai. 

Bani pierduţi
Deşi la prima vedere, dificultăţile financiare par să fie cauza problemelor din mediul rural , realitatea este că  de fapt există fonduri ale unor diverse programe de finanţare care, din lipsa experienţei personalului administraţiei locale nu pot fi accesate şi consumate.
 
Bile albe pentru o parte dintre promotorii locali
,, Aici intervine rolul promotorului local care poate ajuta primării le să prindă aceste fonduri. De multe ori banii au fost pierduţi pentru că  proiectele elaborate la nivel local au fost respinse.”,  explică  prefectul Marcel Proca , dând exemplul pozitiv al proiectului  de infromare turistică realizat de promotorul local din Cotmeana ,  proiect care a  care a primit finanţare de 180.000 euro.  Tot bile albe au primit şi promotorii locali de la Bârla, Nucşoara şi Valea Mare Pravăţ. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite