Inspectorii OPC au găsit alimente expirate în restaurantele pensiunulor argeşene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 În toate unităţile verificate de inspectorii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş, în perioada 25 iulie - 12 august, s-au găsit nereguli, de la alimente expirate sau păstrate necorespunzător, până la  servicii proaste şi camere insalubre.

în unităţile de alimentaţie publică din Piteşti, Mărăcineni, Arefu , Cîmpulung Dîmbovicioara şi Corbeni au fost găsite 14 kg de alimente expirate. Produsele  au fost scoase din circuitul consumului uman, iar de la comercializare au fost oprite şi băuturi alcooloce al căror termen de valabilitate era depăşit sau care aveau probleme privind etichetarea sau depotitarea.  Problemele depistate nu s-au oprit aici: produse depozitate în condiţii improprii, mezeluri şi brânzeturi congelate etc.

În ceea ce priveşte cazarea, neregulile constatate au vizat lipsa informaţiilor turistice privind zona sau localitatea, inexistenţa listelor cu tarifele practicate pentru cazare, neerespectarea prevederilor privind dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea camerelor dar şi alte nereguli legate de afişarea instrucţiunilor de folosire a aparaturii din dotare.

Au fost  aplicate  18 amenzi în valoare de peste 80.000 lei şi au fost date 20 avertismente pentru intrarea în legalitate.  

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite