Piteşti: Căruţa şi portbagajul, ţarcuri la târgul de animale (galerie foto)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Păsări exotice, trăsuri ca-n poveşti, armăsari puternici, dar şi purceluşi zgomotoşi. Toate acestea le puteţi găsi în târgul săptămânal, care are loc în fiecare sâmbătă şi duminică, la Piteşti.

 GALERIE FOTO: Târgul de animale din Piteşti

La fiecare sfârşit de săptămână negustorii din Argeş, dar şi din judeţele învecinate se adună la ieşirea din Piteşti spre comuna Bradu, acolo unde are loc târgul săptămânal. Sâmbăta, oborul reuneşte crescători de animale de gospodărie şi cereale. De la capre, oi, vite, până la purcei sau cai, pe toate le găsiţi aici. 


În această dimineaţă toată atenţia era îndreptată spre cai. Mai mulţi proprietari şi-au adus aimalele de tracţiune la târg şi le testau îndemânarea, punându-i să tragă căruţe care aveau roţile înfrânate.


“Se pregătesc de târgul de cai de Sf. Marina de la Câmpulung şi îi încearcă acum cei care vor să cumpere cai”, ne-a spus unul din negustori.


Trăsura costă 16.000 lei

Într-un colţ zărim cu o frumuseţe de trăsură, mulţi bărbaţi învârtindu-se în jurul său pentru a o admira. Prorpietarul ne spune că atelajul vopsit în negru şi roşu, se vinde cu16.000 lei. Dacă vreţi să achiziţionaţi un armăsar puternic, mai scoateţi din buzunar între 3000 şi 6000 lei.Caii din categoria semigreu ajung şi la 10.000 lei.


De cealaltă parte a târgului se aud guiţături de purcei şi behăit de capre, semn că negustorii le-au scos la vânzare. Ghiţă în vârstă de 2 luni costă între 120 şi 150 lei, în timp ce o capră cu un ied de 5 luni costă 500 lei, iar un viţel de 3 luni ajunge la 650 lei.


Păunii, de la 500 la 1500 lei

Duminica este dedicată maşinilor second-hand şi animalelor de companie. Surpriza sunt însă păsările exotice. Nea Mărin este din Drăgăşani, Vâlcea şi creşte păuni de 10 ani de zile. A văzut un documentar la televizor despre aceste păsări şi a mers la ZOO pentru a le vedea în realitate. Aşa s-a hotărât să cumpere o pereche de păuni pe care a plătit 400 de mărci. “La început i-am lăsat în mediul lor, au făcut ouă şi în anul ăla dintr.o pereche am făcut 7, iar anul următor 26.În prezent am 80 de bucăţi pe care îi ţin numai în voliere. Sunt investiţii mari, probleme multe, dar şi satisfacţii”, spune crescătorul.


Un păun costă între 500 şi 1500 lei, în funcţie de vârstă şi penaj, iar o pereche între 1000 şi 2500 lei. Crescătorul scoate bani şi din penajul aimalelor, dar şi din ouă. Un ou de păun costă 50 lei, iar o pană 2 lei.


“Oamenii îi iau de frumuseţe sau să înceapă şi ei o afacere. Păunii sunt şi comestibili, au gust de vânat, dar nu mă îndur să-i vând pentru aşa ceva. Păuniţa începe să ouă de la 2 ani, iar masculul calcă de la 3 ani. Tot la 3 ani începe să li se colorize şi penajul”, spune nea Mărin.
Bărbatul are şi o pereche de fazani de colecţie pe care i-a luat la schimb cu o pereche de păuni şi îi vinde cu 1500 de lei.
În târgul săptămânal mai găsiţi şi pui de găină sau de raţă, găinuşe pitice sau ciufulite, prepeliţe, căţei de diferite rase şi iepuri.

Preţurile animalelor

Iepuraşi, de la 20 lei bucata
Căţel rasa Husky siberian, în vârstă de 2 luni - 400 lei
Căţel rasa ciobănesc, de 2 luni – 350 lei
Prepeliţe – 8 lei femela, 5 lei masculul, 0.25 lei oul


Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite