Piteşti: Grav accident de circulaţie: doi morţi şi patru răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grav accident de circulaţie la Ţăndărei
Grav accident de circulaţie la Ţăndărei

Tragic accident de circulaţie petrecut aseară pe drumul naţional 65, pe sensul de mers Piteşti-Slatina, în localitatea Lunca Corbului. Urmările sunt grave: doi morţi şi patru răniţi.


Un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, din Târgu Jiu au decedat, iar alte patru persoane au fost transportate la spitalul Judeţean din Piteşti, după ce maşinile în care se aflau s-au lovit frontal. Tragedia s-a petrecut din cauza faptului că şoferul autoturismului Opel, Iulian Dobreanu, translator renumit în Târgu Jiu, a condus cu viteză pe carosabilul umed.

Într-o curbă semnalizată ca fiind periculoasă, bărbatul în vârstă de 59 de ani, a pierdut controlul volanului, maşina a intrat în derapaj, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un Volkswagen Golf, condus regulamentar de Cristian Dincă, student la Academia de Poliţie. La faţa locului s-au deplasat patru ambulanţe şi echipajul de la descarcerare.

Translatorul din Târgu Jiu a murit pe loc


Poliţiştii spun că maşina în care se aflau Iulian Dobreanu, soţia lui, în vârstă de 53 de ani şi o femeie în vârstă de 49 de ani, se deplasa dinspre Piteşti spre Slatina. În urma impactului, ambele autoturisme s-au oprit în parapetul de pe marginea drumului. Cei doi soţi au murit pe loc. Pasagera de pe bancheta din spate este internată la spitalul din Piteşti, starea ei fiind gravă.


În cealaltă maşină condusă de Cristian Dincă, în vârstă de 23 de ani, se mai aflau alte trei persoane, sora, mama şi tatăl acestuia. Cu toţii îl duceau pe tânăr la Academia de Poliţie unde este student. În această dimineaţă, Cristian trebuia să fie prezent în unitate.

Singura care a scăpat nevătămată este sora şoferului, Irina Dincă. Fata este în stare de şoc. Pentru celelalte trei persoane, medicii de la Piteşti fac tot ce le stă în putinţă să le salveze. Starea lor de sănătate este delicată.

Traficul a fost îngreunat aproximativ două ore


“Să-i salveze… Vă rog… În ambulanţe sunt toţi cei din familia mea... l-am văzut cum vine spre noi. Avea viteză şi l-a furat asfaltul pentru că e ud pe jos… Au murit pe loc cei doi ”, rostea sora viitorului poliţişt, printre lacrimi.


“Din primele cercetări rezultă că accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Şoferul care a provocat targedia şi soţia acestuia au decedat pe loc. Alte patru persoane sunt rănite grav, fiind internate la Judeţean”, ne-a spus comisarul Marian Badea, şeful Poliţiei Circulaţie Argeş.


Traficul rutier pe DN 65 Piteşti-Slatina a fost îngreunat aproximativ două ore.


 

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite