Gloria şi decăderea uzinei ARO

„Floarea de colţ” a munţilor, autoturismul de teren ARO, o maşină îngropată de vie. Automobil Românesc Original, ARO, aceasta a fost denumirea dată primei maşini de teren produse în România, la Câmpulung. Supranumită „Florea de colţ” a munţilor, puternica maşină românească a cunoscut gloria în anii ’70 şi ’80, când era exportată peste tot în lume.

“Atenţie! Pericol de prăbuşire” stă scris acum în locul siglei ARO, pe zidul unei hale din care cărămizile au fost furate una câte una. Doar amintirea prăfuită şi câteva clădiri dezafectate, cu geamurile sparte şi lăsate în paragină au mai rămas în urma unui brand al României.

De la hârtie la elice de avion şi motociclete

Istoria ARO începe în anul 1885, când pe locul viitorul producător de maşini a fost înfiinţată o fabrică de hârtie a companiei Letea, care ulterior a produs şi celuloză. Între anii 1943-1944 aici s-au produs elice de avion pentru Întreprinderea de Avioane de la Braşov. Fabrica s-a reprofilat în anul 1953 pe motociclete, producând doar 12 bucăţi din modelul IMS 53, urmând ca între 1954 şi 1957 să producă şi componente auto. Prima maşină de teren românească a fost produsă în anul 1957, fiind bătută de muncitori pe butuc de lemn, şi purta numele IMS, iar ulterior a fost lansat modelul îmbunătăţit, IMS 59. Producţia de serie debutează în anul 1964 cu modelul M461, comercializat şi la export un an mai târziu, în total 53.000 bucăţi în 55 de ţări. Un an important în istoria uzinei ARO a fost 1972 când a fost lansată gama ARO 24 care conţinea cinci modele, iar în 1980 a început fabricarea în serie a gamei ARO 10. Acesta a ajuns şi pe piaţa din Marea Britanie sub denumirea de… Dacia Duster!

În cei peste 45 de ani de activitate, SC ARO SA a produs peste 380.000 de automobile, majoritatea fiind exportate în peste 110 ţări din întreaga lume.

“Un ARO cu îmbunătăţirii de 100.000 lei se vindea atunci, cu comisioanele aferente şi cu 400-450.000 lei.Nu  cumpăra oricine pe vremea lui Ceauşescu ARO. Trebuia să fii destul de tare, să ai aprobări de la Ana Mureşan, ministra Comerţului. Se stăta la coadă, se făceau repartiţii la nivel de minister”, povesteşte Marinică Fologea, vicepreşedinte administrativ.

Uzina Aro a susţinut economic toată zona Câmpulungului decenii întregi, iar odată cu dizolvarea acestui colos industrial, mulţi dintre foştii angajaţi s-au reorientat către Dacia. ARO a fost, cu siguranţă un brand al României, acum adânc îngropat sub ziduri dărăpănate şi hale care stau să cadă.

“Parcul Industrial Câmpulung a pierdut o investiţie de 50 milioane de euro, care s-a dus acum la Balş, pentru componente Ford, pentru că drumurile de legătură dintre Câmpulung şi celelalte oraşe sunt sub orice critică.Lichidarea ARO este o mare pierdere pentru oraşul Câmpulung”, a declarat primarul Călin Andrei, şi el fost angajat al uzinei între anii 1988-1997.

Fantoma ARO
Aminitirea unui parc industrial, cu alei pline de flori, este singura care a mai rămas în memoria oamenilor care au lucrat la ARO. Din cei 14.000 de angajaţi ai uzinei ARO au mai rămas doar patru care se ocupă numai de vânzarea a ceea ce a rămas: câteva apartamente, puţurile de apă şi câteva hale care stau să cadă. Restul a fost ras de pe faţa pământului, vândut la fier vechi sau furat.O glorie a industriei din epoca de aur s-a vaporizat pur şi simplu. 

„Îmi pare rău de această fabrică. Practic aici am lucrat aproape patru decenii şi acum sunt unul dintre cei patru angajaţi care trebuie să se ocupe de vânzarea a ceea ce a mai rămas şi de documentele de care ar mai avea nevoie foştii angajaţi”, spune Solomon Iosif, fost inginer la Uzina Aro.

 „Cele opt puţuri de apă, forate la 200 de metri adâncime, aduceau cea mai bună apă din tot Câmpulungul. Practic de la ele se alimenta toată uzina. Mai sunt în picioare fostul Presaj, Montajul, Cutii de viteză, clădirea administrativă şi câteva birouri.”, spune Solomon Iosif, privind cu melancolie spre rămăşiţele fabricii. ARO este acum o fantomă. Au mai rămas nişte poze, câteva hale dărăpănate, filmuleţe din trecut, amintiri şi fantome. Primul model produs la ARO se găseşte acum pe proprietatea Landmark Management, ultimul cumpărător al activelor firmei ARO.

De la Ceauşescu la Ţiriac
Solomon Iosif, unul dintre ultimii „mohicani” rămaşi la ARO, îşi aminteşte de ordinea de altădată, de vizita oficială a lui Ceauşescu din 1976 şi de ziua când pe poarta fabricii a intrat Ion Ţiriac, venit să cumpere fabrica. „Îmi amintesc de ziua când a venit Ceauşescu. A venit cu elicopterul şi a aterizat în faţa pavilionului administrativ, a intrat pe poarta fabricii, au fost conduşi cu un ARO care apoi le-a fost făcut cadou. Vizita nu a fost scurtă şi s-a desfăşurat după cum bine ştiţi: cu aplauze şi ovaţii.”, spune Solomon. După 1990, la ARO a venit Ion Ţiriac, omul de afaceri, reprezentant al Mercedes, pentru a se interesa de Uzină. „Parcă îl văd cum a intrat pe poartă, l-am salutat. Îl admiram foarte mult. Mi-a spus că a venit să se intereseze de fabrică şi că trebuie să facem treabă. Din păcate nimic nu s-a concretizat!”, îşi aminteşte Solomon Iosif.

Aro se producea în proporţie de 90% pentru export, cadenţa fiind de aproximativ 1600 de maşini pe lună. “Le pregăteam, băgam 5 litri de benzină, le puneam baterie şi ne urcam pe ele şi le parcam în containere la firul de aţă. 1000 de maşini plecau pe lună din port spre China.”, spune Solomon Iosif.
  
John Perez şi căderea definitivă a ARO
ARO a fost privatizată în anul 2003  prin vânzarea către compania americană Cross Lander, deţinută de John Perez, pe suma de 150.000 de dolari, care se obliga prin contract să facă investiţii de 2 milioane de dolari la ARO şi să vândă maşinile şi pe piaţa din SUA. Niciun ban nu a fost băgat în modernizarea uzinei, ba mai mult, aceasta a fost vândută pe bucăţi. De atunci maşina a şi ieşit din fabricaţie, ultimele maşini fiind înscrise în anul 2010. După ce a intrat în faliment, în 2006, o parte din activele firmei ARO au fost cumpărate de către firma Landmark Management pentru suma de 17 milioane de dolari. Aceasta deţine, actualmente, drepturile asupra acestei mărci. Totul a fost însă vândut, sau aproape totul. În locul fostei glorii a comunismului românesc a apărut un parc industrial, Câmpulung Industrial Park.

Automobilele ARO se vând în continuare în Cehia, unde un fost dealer ARO, firma Auto Max Czech, a achiziţionat maşini şi piese din diverse ţări, inclusiv România, din stocurile existente după ce uzina de la Câmpulung a dat faliment, pe care le asamblează pe o mică linie de producţie, unde li se aduc îmbunătăţiri. Din vechiul Zimbru al Carpaţilor au mai rămas doar caroseria, axurile, şasiul şi direcţia originale. Cehii încearcă astfel să reintroducă pe piaţă brandul ARO.