Piteşti:Inedit:„Camera de Gardă nu e toaleta!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti:Inedit:„Camera de Gardă nu e toaleta!“
Piteşti:Inedit:„Camera de Gardă nu e toaleta!“

Un afiş de la Pediatrie îi atenţionează pe pacienţi unde se află de fapt WC-ul.

Pe uşile, geamurile şi holurile instituţiilor publice sau sediilor comerciale din Piteşti găseşti tot felul de mesaje, care mai de care mai haioase.

Una dintre băncile care îşi au sediul în centrul oraşului îi anunţă pe pensionari când vine pensia. Mesajul: „A venit pensia!“ este afişat pe toate geamurile exterioare ale băncii, astfel încât să poată fi văzut de toată lumea. „Este haios, dar practic. Aşa aflăm când ne putem lua pensia de pe card, fără să le mai deranjăm pe angajatele băncii“, ne-a spus Ion Vasilescu, în vârstă de 63 de ani.


În ceea ce priveşte instituţiile publice din Piteşti, spitalele ocupă primul loc în topul mesajelor trăsnite. Astfel, când intri la Pediatrie, chiar pe uşa principală, te loveşti de mesajul: „Mulţumesc că nu fumaţi în acest loc“.


„Toaleta este la uşa următoare!!!”
O dată intrat în interiorul unităţii, pe holul din dreapta de la primul nivel, îţi captează atenţia alte două anunţuri amuzante.

Exasperaţi să tot răspundă zilnic la întrebări stupide, medicii de la Camera de Gardă de la Pediatrie au lipit pe uşă un afiş cu precizări asupra a ceea ce se întâmplă dincolo de uşă: „Acesta nu este cabinet de consultaţii şi nici birou de informaţii... Iar toaleta este la uşa următoare!!!..... Vă rugăm, nu deranjaţi!!!“.


Anunţurile nu poartă semnătura conducerii unităţii, ci sunt pur şi simplu creaţia medicilor, care speră ca astfel să nu mai fie nevoiţi să răspundă toată ziua la tot felul de întrebări.

„Medicii au hotărât să procedeze astfel pentru că erau deranjaţi toată ziua de către vizitatorii, care întrebau ba unde este toaleta, ba unde este Radiologia sau Camera de Internări“, spune Florentina Gheorghe, directoarea Spitalului de Pediatrie.


Personalul medical spune însă că mesajele au fost foarte eficiente. „Mai vin şi acum diverse persoane, în special de etnie rromă, să ne pună tot felul de întrebări care în mod normal trebuie să le pui la biroul de informaţii“, precizează unul dintre medicii de la Camera de Gardă.


„Sanitas ne trimite la Urgenţă“
La Spitalul Judeţean din Piteşti, cei de la Sanitas au pus un afiş pe holul de la camera de Urgenţă, locul pe unde zilnic trec sute de oameni cu probleme.

„Noi suntem Sanitas. Suntem mulţi, suntem peste 100.000.... Tu?! Unde eşti? Aici este locul tău. Te aşteptăm!“, cam aşa sună sloganul sindicatului.

.„Eu înţeleg că cei de la Sanitas ne trimit pe toţi la Urgenţă”, a concluzionat Viorel Istrate, unul dintre cei care au trecut pe holul spitalului.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite