FOTOREPORTAJ: Gara în care nu opreşte niciun tren

Doar curioşii mai vin pe peronul gării din comuna Ciofrângeni

Calea ferată Vâlcele-Râmnicu Vâlcea zace în paragină.Un proiect îndrăzneţ şi grandios, pentru realizarea căruia s-a depus o muncă impresionantă, zace acum abandonat în paragină. Calea ferată Vâlcele-Râmnicu Vâlcea, construită în 10 ani în timpul dictaturii ceauşiste, nu a putut fi finalizată nici la 20 de ani după Revoluţie.

După un drum neasfaltat de câţiva kilometri, ajungi la clădirea care trebuia să adăposteasca gara Ciofrângeni. Sus, pe deal, departe de sat, unde puţini localnici se încumetă să urce, gara zace într-o stare avansată de degradare. Clădirea a fost lăsată în paragină şi abandonată chiar şi de hoţii de fier vechi. În interior zac şi acum depozitate cutii cu mostre de sol din zonă, prelevate acum 30 de ani şi folosite probabil la studiul de fezabilitate.

Fără geamuri, înconjurată de buruieni, clădirea pare desprinsă dintr-un peisaj sinistru din filmele de groază. Pe peronul gării poţi să aştepţi câteva ore bune să treacă trenul dinspre Vâlcele spre Râmnicu Vâlcea că nu vine nimic… pentru că din calea ferată a mai rămas doar un drum pietruit.

Şinele au dispărut ca prin miracol

Şinele şi traversele au dispărut pe kilometri întregi sau au fost demontate şi depozitate lângă gară, formând munţi de fier şi beton. Lemenele au fost puse pe foc.Chiar şi granitul folosit pentru terasament a fost adunat de sătenii strângători de pe valea Argeşului care l-au folosit în gospodării sau în construcţii. Iar ceea ce n-a distrus omul, a distrus natura care şi-a pus amprenta asupra construcţiilor şi a operelor de artă, acestea nemaiprezentând siguranţa şi stabilitatea de altă dată. În aceeaşi situaţie se află şi celelalte patru gări, Vâlcele, Tutana, Sămnic şi Râmnicu Vâlcea Est, de pe tronsonul Vâlcele-Râmnicu Vâlcea.

Am plecat de pe peronul gării cu un gust amar şi cu o dezamăgire profundă după ce am realizat că toată investiţia s-a dus pe apa sâmbetei, iar promisiunile guvernanţilor că trenul va circula vreodată pe această rută nu au fost puse în practică niciodată.

Cel mai lung viaduct, năpădit de buruieni

De-a lungul drumului, am putut admira viaductul Topolog, cel mai înalt şi mai lung din ţară.Pe el trebuia să circule trenul, pasageri având posibilitatea să urmărească un peisaj superb de la înălţime. Acesta s-a transformat însă într-o pădure suspendată, pe terasamentul căii ferate crescând tot felul de plante, buruieni şi arbuşti.
Am coborât în sat şi am reuşit să întâlnim pe cineva care să ne spună povestea gării în care trenul nu a oprit niciodată.

“Până în Revoluţie au trecut trei vagoane încărcate cu piatră până la capăt pe viaduct, a şuierat trenul o dată şi toată lumea a ieşit la poartă să-l vadă. Îmi pare rău că mi-ar fi fost drag să mă duc la gară, să iau trenul să mă duc la Vâlcea sau la Piteşti. Poate să se mai nască o dată Ceauşescu ca s-o termine. Parcă te râcâie pe suflet când vezi un lucru aşa măreţ aproape terminat şi apoi să se ducă de râpă. Tata, săracul, zicea: Doamne, dacă aş trăi şi eu să văd trenul. A murit şi n-a apucat să-l vadă. Acum sper şi eu la fel ca el”, spune Ion Chilom, de 74 de ani din comuna Ciofrângeni.

Proiect înecput acum 30 de ani

În anul 1979 s-a început construirea liniei ferate Vâlcele – Râmnicu Vâlcea, lungă de 39 de kilometri şi care avea ca scop unirea a două importante magistrale feroviare: Bucuresti - Pitesti - Piatra Olt cu Bucuresti - Brasov - Sibiu - Arad - Curtici. Punerea ei în funcţiune ar reprezenta inaugurarea unei rute feroviare noi între nord-vestul şi sud-estul ţării, care să asigure scurtarea distanţei cu 107 km.

În aprilie 1996, când lipsa de fonduri a dus la sistarea lucrărilor, ruta era finalizată în proporţie de 73%, fiind construiţi 3,7 kilometri de poduri şi viaducte, 30 de milioane de metri cubi de terasamente, 4 kilometri de tunele săpate în munte şi 165 de podete. Viaductul Topolog este şi astăzi cel mai înalt, aproape 50 de metri, şi cel mai lung din România, 1,4 kilometri.

Din 1996 când lucrările au fost sistate şi până astăzi au existat numeroase promisiuni din partea guvernanţilor că această cale ferată va fi dată în folosinţă.

Dar niciun demers nu a fost făcut în acest sens. “Este gara care n-a avut norocul de niciun pasager, nici măcar în tranzit. O gară pentru nimeni.S-a încercat reluarea lucrărilor în anul 2003.Tot platoul de aici era organizare de şantier, cu utilaje, cu tot ce trebuia. S-a lucrat până după alegerile din 2004. Au transformat una dintre cele mai mari investiţii din România în aceste grămezi de beton, fier mort şi amintiri triste”, regretă Dorin Panţeru, primarul comunei Ciofrângeni.