Portret: Gabriela Anghel, "Doamna florilor" din Piteşti
0De 15 ani este responsabilă cu aranjamentele de flori din parcurile şi aleile Piteştiului. Pentru că iubeşte lalelele, a mers în ţara lor, Olanda, să le studieze.
Gabriela Anghel s-a angajat la Administraţia Domeniului Public Piteşti încă de când a terminat Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.
Pasionată din copilărie de plante şi de aranjamentele florale deosebite, ea a ştiut că în acest domeniu poate face treabă bună.
„M-am angajat la ADP Piteşti în 1996, ca şef de formaţie în sectorul Craiovei – Exerciţiu – Războieni. Aveam în subordine 37 de oameni. M-am obişnuit cu munca prin intermediul oamenilor cu care am lucrat, că experienţă nu aveam decât practica de la facultate”, îşi aminteşte ea.
Responsabilă cu imaginea oraşului
Nouă ani de zile a coordonat activitatea din cele trei cartiere, după care a simţit nevoia de mai mult. Şansa i s-a oferit odată cu scoaterea la concurs a unui post de şef serviciu spaţii verzi, evident, tot în cadrul ADP.
Nu a stat mult pe gânduri. Înarmată fiind cu răbdare, pasiune şi dragoste pentru ceea ce face, Gabriela Anghel şi-a luat inima în dinţi şi, în cele din urmă, a reuşit să ocupe postul.
Totul se întâmpla în 2005 şi, de atunci, practic ea a devenit responsabilă pentru imaginea oraşului. Zi de zi, „doamna florilor” din Piteşti este foarte ocupată.
„Coordonez activitatea în întreg oraşul, am în subordine şapte formaţii de întreţinere, două pepiniere, una la Mărăcineni şi una în Găvana, formaţia de sere şi una de intervenţie. Este o muncă de echipă, fără colaborare nu am face niciunul nimic”, explică Gabriela.
Ea mai spune că pentru a crea aranjamente florale, trebuie să fii creativ, original şi să pui suflet.
Îndrăgostită de lalele
„Mulţi cred că am cumpărat plantele şi le aranjăm după cum ne vine nouă. Trebuie să combini culorile, detaliile plantelor, să iasă ceva plăcut vederii şi să te simţi bine. Un anumit spaţiu verde se creează în armonie cu ce e în jurul lui. Într-un fel arată unul pentru o instituţie şi într-un alt fel altul pentru un parc, de exemplu”, spune femeia.
Când vine vorba de florile preferate, Gabriela Anghel are un singur răspuns: „Iubesc lalelele! Poate şi faptul că Piteştiul este oraşul lor, că am căutat mereu să aducem ceva nou, să îmbogăţim paleta de specii, a contribuit la dragostea mea pentru aceste flori”, spune ea.
Pentru a afla secretele acestor plante, şefa de la Spaţii verzi a mers chiar şi în ţara acestora: Olanda. Aici s-a întâlnit cu omologii ei şi a încercat să prindă cât mai multe lucruri utile.
„Am avut ocazia să fac deplasări în Olanda, de două ori, şi în Austria, la Viena. Am vizitat parcurile, ne-am întâlnit cu colegii noştri, am văzut cum lucrează. E un domeniu fascinant. Şi prin ţară mergem des, atâta timp cât nu iei contact cu lucrurile astea, nici nu vei putea să capeţi experienţă. Oraşul îmbătrâneşte, fie că vrem, fie că nu, iar noi trebuie să venim tot timpul cu ceva nou pentru a-l schimba la faţă”, spune doamna florilor din oraş.
PROFIL:
Născută. În localitatea Bran, judeţul Braşov, la 1 iulie 1967
Studii. Universitatea de Horticultură Bucureşti
Experienţă profesională. De 15 ani lucrează în cadrul Administraţiei Domeniului Public Piteşti
Familie. Căsătorită, are un băiat de 17 ani
Ce îi place. Încerc să privesc fiecare moment şi să mă bucur de fiecare clipă şi să-mi placă totul.
Ce nu îi place. Întotdeauna am încercat să elimin toate relele din viaţa mea şi să gândesc pozitiv.
Întrebări şi răspunsuri:
Puneţi în practică şi acasă ce aţi învăţat la serviciu?
Aş pune eu în practică, dar nu prea am cum, aşa cum aş vrea. Dacă aş locui la casă ar fi altfel, dar stau la apartament şi, din acest motiv, şi nu am prea multe flori, pe care să le aranjez aşa cum aş vrea. Dar mă ocup de ele cât pot de mult.
Aveţi de gând să vă schimbaţi serviciul?
Nu, pentru că fac ceea ce-mi place. O să-mi continui activitatea ca şi până acum. Acum o să lucrez la o societate, pentru că serviciul a fost externalizat, aşa că o să fie nevoie să mă adaptez la noile schimbări. Pun mare preţ pe echipă, ca şi până acum.