Fructe exotice în curtea unui argeşean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Argeşeanul cultivă în grădina sa şi afine
Argeşeanul cultivă în grădina sa şi afine

Un agricultor din Mărăcineni creşte sute de lămâi pe care îi vinde apoi celor care vor să îşi cultive citricele în propria casă. Bărbatul face bani şi din cultura de afine pe care o are plantată în grădină.

Pe drumul ce leagă oraşul Piteşti de Câmpulung agricultorii îşi vând produsele chiar de la poartă. De-o parte şi de alta a drumului întâlneşti tarabe cu fructe, legume, ţuică şi vin. O curte atrage însă atenţia trecătorilor. “Vând lămâi” stă scris cu litere de-o şchioapă pe o bucată de polistiren. La prima impresie ai crede că omul a cumpărat citricele dintr-un hipermarket şi le revinde apoi pentru a face profit.

Nu mică ne-a fost mirarea când, intrând în curtea agricultorului din localitatea Mărăcineni ne-am trezit într-o altă lume, desprinsă parcă de la Tropice. Printre soiurile româneşti de meri, viţa de vie cu struguri aromaţi şi livada cu prune zăreşti zeci de lămâi plini de fructe.

De 15 ani cultivă lămâi
Copacii de diferite mărimi sunt ţinuţi în ghivece. Cel care a reuşit să-I aclimatizeze este Constantin Deleanu, un fost angajat al Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură din Mărăcineni. Aici a deprins meserie şi a învăţat tot ce se putea referitor la pomi fructiferi şi la agricultură, iar de 15 ani a început să crească pomi exotici pe care îi vinde direct din curte ca plante decorative sau chiar ca pomi fructiferi.

„Am cumpărat primul lămâi în urmă cu 15 ani ani, de la un prieten care l-a adus din străinătate. De atunci, i-am înmulţit", explică gospodarul.
Cel mai mare lămâi are 10 ani şi este bogat în rod. Zeci de fructe galbene stau ascunse printre frunzele verzi.

„Face flori toată vara şi fructe mari, zemoase, aromate, ca la mama lor, la tropice. Face zeci de flori, dar nu toate rodesc. Îl ţin în curte, deşi nu e bine că mai vin clienţii şi mai fură câte un fruct", spune Constantin Deleanu. Preţul de vânzare al acestui copăcel de aproape doi metri este de 1.500 de lei.

Curioşii vin să admire lămâile

Curtea omului a devenit loc de pelerinaj pentru curioşii care trec pe DN 73. „Sunt unii care vin şi se uită curioşi, cumpără câte un pui sau pur şi simplu vor să vadă fructele mai de aproape", mărturiseşte pomicultorul.

Bărbatul ne-a spus că pomii exotici nu sunt deloc greu de întreţinut: „Vara pot sta la soare, să aibă lumină şi căldură, iar iarna trebuie ţinuţi în casă, la o temperatură destul de mare să nu îngheţe, undeva peste 5 grade Celsius. Dacă sunt bine îngrijiţi, cresc şi dau şi roade în câţiva ani".

Alături de ghivecele cu lămâi stă răsadniţa unde sute de lăstari au fost puşi în pământ pentru a prinde rădăcini. Frunzele sunt tăiate pe jumătate pentru ca toate mineralele să hrănească trunchiul plantei, acesta crescând viguros. Ca să aibă parte de căldură suplimentară, sunt acoperite cu o folie. După ce cresc în înălţime, lăstarii sunt mutaţi apoi în ghivece.

Un lămâi de aproximativ 30 de centimetri se vinde cu 50 de lei, cei la 50 de centimetri cu 80 de lei, iar preţul lor poate ajunge la câteva sute sau chiar mii de lei când rodesc şi fac fructe. De exemplu, un lămâi de doi metri înălţime poate fi cumpărat cu 1.500 de lei. Avantajul este că îţi poţi face limonadă cu fructe proaspăt culese.

„Am venit să cumpăr fructe direct de la producător, dar m-am oprit aici pentru că am văzut lămâii. E prima dată când văd atât de mulţi. Am vrut să pun mâna şi pe fructe, dar nu m-a lăsat proprietarul", a spus Bogdan Neag.

Culturi profitabile
Constantin Deleanu şi-a transformat grădina în culturi profitabile şi a implicat toată familia în agricultură. Bărbatul a reuşit să le atragă şi pe cele două fete ale sale, împreună cu ginerii. Toată familia se ocupă de culturile de fructe.

“Am investit acum câţiva ani vreo 18 milioane, bani din fonduri europene ca să înfiinţez cultura de afine. Acum se ocupă fata cea mică de ea şi merge foarte bine. La Institut se vând şi cu 20 de lei kilogramul şi sunt foarte căutate la export. Noi le dăm mai ieftin. Eu mă ocup de lămâi. Îi înmulţesc, îi altoiesc şi îi scot pe rod”, spune Constantin Deleanu

Bărbatul cultivă şi legume precum roşii, castraveţi, ardei, cartofi, dar şi caise, piersici aromate, struguri, pepeni şi mere.

La ce preţ puteţi cumpăra un lămâi
Un lămâi de aproximativ 30 de centimetri se vinde cu 50 de lei, cei la 50 de centimetri cu 80 de lei, iar preţul lor poate depăşi 1.500 de lei pentru un lămâi de doi metri, plin cu fructe.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite