Piteşti: UPDATE: Şeful Gărzii Financiare Argeş, arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: UPDATE: Şeful Gărzii Financiare Argeş, arestat
Piteşti: UPDATE: Şeful Gărzii Financiare Argeş, arestat

Comisarul Aurel Stoian, şeful Gărzii Financiare Argeş, a primit, aseară, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile în dosarul „Penescu”.

Magistraţii de la Tribunalul Argeş au dezbătut, ieri după-amiază, propunerea procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti. Propunere care consta în arestarea preventivă a lui Aurel Stoian şi a lui Gheorghiţă Pieca, administratorul hypermarket-ului PIC.

Comisarul Aurel Stoian este acuzat pentru  săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Procurorii anticorupţie susţin că au dovezi care demonstrează faptul că acesta încasa lunar sume frumoase de bani de la Cornel Penescu, patronul societăţii PIC, intermediar fiind Gheorghe Pieca.

În schimbul banilor, şeful Gărzii Financiare Argeş trebuia să treacă cu vederea mai multe nereguli constatate la hypermarket. Gheorghiţă Pieca, administratorul societăţii PIC, este acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Acesta ar fi ţinut legătura cu Aurel Stoian, căruia îi remitea o sumă importantă de bani. Pieca fiind de fapt intermediarul dintre Penescu şi Stoian, susţin anchetatorii.


Ieri după-amiză, Stoian şi Pieca au fost duşi încătuşaţi la Tribunalul Argeş. Au fost aşteptaţi de către rude. Soţia comisarului de la Gardă venise deja pregătită cu o sacoşă în care erau un trening şi o sticlă cu apă minerală.

Sora, prietenii şi soţia lui Gheorghiţă Pieca plângeau necontenit. Ei au mai trecut printr-o astfel de situaţie în luna mai, când acesta a fost reţinut în dosarul în care Cornel Penescu este judecat pentru dare de mită în lumea fotbalului.


Aseară, în jurul orei 20.00, după circa cinci ore de dezbateri în sala de judecată, magistraţii au dispus arestarea preventivă a celor doi. Aurel Stoian şi Gheorghiţă Pieca au declarat recurs imediat şi urmează ca solicitarea să fie soluţionată la Curtea de Apel Piteşti.

 Citeşte şi: Şeful Gărzii Financiare Argeş, reţinut în dosarul ''Penescu''

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite