Filoteu Radu, meteorologul pasionat de cinematografie

Și-a dedicat viața meteorologiei, meserie în care a intrat încă de la 22 de ani. În plus, are acasă o adevărată comoară: un film de șapte ore din viața de familie.

Dintr-un tată mecanic de locomotivă și o mamă croitoreasă s-a născut un meteorolog devotat meseriei și pasiunilor sale, cinematografia și fotografia. Filoteu Radu are  59 de ani și este șeful Serviciului Meteorologic și de Asigurarea Calității Pitești. I-au plăcut încă de mic matematica, geografia și călătoriile, așa că se poate spune că meseria l-a ales pe el, și nu invers. S-a născut în Pitești, dar primii ani de școală i-a făcut în Alexandria, acolo unde și-a găsit serviciu tatăl său. După șapte ani a revenit în Pitești, la Școala Numărul 8, urmând ca liceul să-l facă tot aici, iar Facultatea de Geografie la București, unde a fost admis din prima, în 1971, deși erau 13 candidați pe un loc.

În meteorologie din 1974

După terminarea facultății, s-a angajat la Aeroportul Otopeni, sectorul Geamăna din Argeș, unde le preda viitorilor aviatori cursuri de meteorologie, urmând ca la scurt timp să se mute la Serviciul Meteo Pitești, de lângă stadion unde a lucrat 31 de ani, dintre care în 29 de ani a fost șef. 2005 a fost anul unei evoluții pe scara ierarhică, așa că i s-a încredințat șefia serviciului pe regiunea Muntenia de Vest, care cuprinde șapte județe.

„Am avut șansa să contribui la dezvoltarea unor stații precum: Fundata, Câmpulung, Curtea de Argeș, Morărești, Pitești, Stolnici, Târgoviște-Titu, Băneasa, Filaret, Alexandria, Videle, Roșiorii de vede, Târgu-Măgurele, Zimnicea, Giurgiu și Oltenița”, spune meteorologul. Din funcția sa, Filoteu Radu face prognoze ale vremii pentru societățile care au contract cu Serviciul, coordonează activitatea tuturor stațiilor și comunică în permanență cu colegii.

Și-a făcut filmul tinereții

Puțină lume cunoaște, însă, cea de-a doua mare pasiune a meteorologului, și anume cinematografia. Încă de când era la liceu, și-a cumpărat un aparat foto “Smena 8”. A fost începutul unui adevărat cult pentru lumea imaginilor.

“Îi fotografiam și eu pe colegii mei și mai scoteam un ban pe perioada liceului. Apoi, prin 1976,  mi-am cumpărat și un aparat video, un Quatz de producție sovietică, pe două benzi de câte 8 milimetri, cu care știu că filma la acea vreme și Sadam Hussein. Numai că, diferența dintre mine și el era că eu îmi scoteam singur filmele și mi le montam, în timp ce el avea oameni care să facă asta”, râde Filoteu. Așa a ajuns să facă un film de familie care are în total șapte ore, fiind alcătuit din pelicule a câte cinci minute.

„Este un film mut, în care am surprins aspecte din viața de zi cu zi, îi am acolo chiar și pe bunicii mei, care acum nu mai sunt, am călătoriile noastre prin toată lumea. Nora mea a avut ocazia să-și vadă soțul la vârsta pe care o are fiul ei, și anume la doi ani. Este o zestre afectivă pe care o las urmașilor”, povestește Filoteu Radu.

PROFIL:

Născut. 6 aprilie 1952, în Pitești
Studii. Facultatea de Geografie, Universitatea din București
Familie. Este căsătorit, are doi copii și trei nepoți

Ce îi place. “Îmi plac fotografiile, cinematografia, pescuitul și cititul, deși în ultima vreme nu prea mai am timp atât de mult pentru aceste pasiuni pe cât mi-aș dori, dar încerc pe cât posibil să le împac”.

Ce nu îi place. “Nu cred că am vreo reacție adversă la ceva anume. Nu-mi place ceea ce nu e normal, ce trece de limita bunelor maniere. Când e ceva care îmi displace, mai bine evit”.

Întrebări și răspunsuri:
Știu că ați avut o întâmplare haioasă la plecarea într-o vacanță...

Da, odată, în tinerețe, am plecat cu soția într-o vacanță în Belarus și am luat cu noi două aparate de fotografiat și unul de filmat. Eu am stat mai mult cu grija acestora și am pierdut biletul. Soția se urcase în avion și eu nu mai puteam. În cele din urmă l-am găsit, dar am stat pe locuri separate.

Cât timp vă lua să prelucrați un film?

Erau cinci etape care îmi luau până într-o oră: developare, stopare, solarizare, palizare și fixare. Apoi trebuia să lași la uscat și mai era nevoie de încă o oră. Acum parcă îmi pare rău că nu mă mai ocup cu așa ceva, dar îmi este foarte drag să le privesc.