Festivalul "Carpaţi" se încheie cu un spectacol de Sfânta Maria, în centrul Piteştiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O paradă a celor mai frumoase costume populare internaţionale, mult dans, voie bună, dar şi un concert semnat Smiley sunt surprizele cu care se încheie ediţia a 28-a a Festivalului Carpaţi.

Luni, de Sfânta Maria, piteştenii vor sărbători cu dansuri şi muzică de peste mări şi ţări, ansamblurile folclorice participante la Festivalul Internaţional de Folclor Carpaţi – ediţia a XXVIII-a, venite special din Belgia, Letonia, Macedonia, Slovacia, Spania şi Turcia oferind un regal de dans şi muzică.

De la ora 17.30, publicul va admira frumuseţea costumelor şi a dansurilor populare specifice în cadrul paradei pe traseul Teatrul Al. Davila – Piaţa Vasile Milea, paradă ce se va încheia cu un spectacol în care vor evolua grupurile internaţionale, dar şi artişti 100% argeşeni, nume consacrate în folclorul naţional: Elisabeta Turcu, Ioana Modan Cornea, Valentin Grigorescu.

Seara va continua cu un concert incendiar, oferit de un alt argeşean, Smiley, de la ora 21.30, pe scena din Piaţa Vasile Milea, astfel încât distracţia să fie asigurată pentru toate gusturile.

Iată programul zilei de încheiere a Festivalului Internaţional de Folclor  „Carpaţi”:

Ora 17.30 - Parada cântecului, jocului şi portului popular, pe traseul Teatrul Al. Davila - Piaţa Vasile Milea.
Ora 18.00 - Spectacol folcloric muzical-coregrafic prezentat de ansamblurile folclorice internaţionale.
Ora 20.00 - Spectacol extraordinar „100% ARGEŞEAN”
•    Elisabeta Turcu

•    Ioana Modan Cornea

•    Valentin Grigorescu

Ora 21.30 - Spectacol extraordinar „100% ARGEŞEAN”
•    Smiley

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite