Fântânile arteziene, frumoase dar scumpe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiecare cartier din Piteşti a fost îmbogăţit în ultimii ani cu cel puţin câte o fântână arteziană modernă. Cele 13 fântâni arteziene din oraş sunt frumoase dar care sunt, însă, costisotoare.

În vremuri de gravă criză economică, autorităţile judeţului ar trebui să se gândească să facă economie de unde pot. O variantă, propusă de noi, ar fi să reducă drastic cheltuielile cu cele 13 fântâni arteziene din oraş care, deşi sunt frumoase şi echilibrează în stl feng-shui zonele unde sunt construite, sunt totuşi costisitoare.


„Regina“ fântânilor arteziene din Piteşti este, fără îndoială, cea din Piaţa Primăriei, care ştie să cânte şi să „danseze“, dar doar în weekend, de la ora 21.00. Şi preţul a fost pe măsură, pentru amenajarea ei fiind cheltuiţi un million şi jumătate de euro, acum mai bine de doi ani.
În afară de fântâna de pe Calea Bucureşti, care are câteva decenii, toate celelalte 12 fântâni sunt contruite în perioada 2007-2009. El funcţionează atâta timp cât vremea o permite, adică aproximativ şapte luni în fiecare an.

Costă 63.600 de lei pe lună
Nici costurile pentru întreţinerea lor şi pentru energia şi apa consumate nu sunt deloc mici. Mai exact, cele 13 oaze acvatice ne costă pe noi, pe piteşteni, din bugetul local, 63.600 lei lunar. În acest preţ sunt incluse energia electrică, alături de costurile pentru apă şi canalizare, reparaţii, revizii şi alte cheltuieli care ţin de buna lor funcţionare.


La un calcul simplu, anual, din bugetul Piteştiului ies 445.200 lei doar pentru fântâni. Unii consideră că, pe vremuri de criză, trebuie să fim mai pragmatici cu cheltuielile de la buget. „Ele sunt frumoase, dar pentru a te bucura de ceva frumos trebuie să nu-ţi plângă copii acasă de foame. De fântâni îmi arde mie când nu am loc de muncă?!“, spune Ionel Ilinca, şomer de şase luni.


Pentru a face o comparaţie sugestivă, hrana achiziţionată de către Spitalul Judeţean Argeş costă, lunar, aproximativ 100.000 de lei, fântânile consumând aproape două treimi din această sumă!
 

Hrană spirituală pe bani mulţi
De când au fost amenajate aceste fântâni, când vremea este frumoasă, piteştenii roiesc în jurul lor, mai ales că fiecare cartier dispune de câte o fântână amplasată în câte un părculeţ. În centru, apa ţâşneşte peste tot, din Piaţa Vasile Milea, unde sunt amplasate două fântâni, până în Piaţa Primăriei, unde domneşte fântâna cântătoare. În faţa fostului magazin Trivale mai sunt amplasate alte două fântâni şi un râuleţ artificial. „Pentru mine este ca o hrană spirituală. Apa este foarte relaxantă şi mai dă puţină răcoare în zielele toride de vară“, spune Manuela Oancea, o piteşteancă de 32 de ani.


„Fântânile arteziene reprezintă apă curgătoare care are capasitatea de a transmite energie şi de a deschide noi canale pentru circulaţia acesteia. Spre exemplu, cea din Piaţa Primăriei şi cele din Vasile Milea sunt foarte bine amplasate. Seara este plin de oameni în jurul acestor fântâni, pentru că simt, fără să-şi dea seama, că acolo se relaxează şi îşi încarcă bateriile“, spune Maria Palliu, expert feng-shui. 


Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite