Elena Stancu o doamnă în lupta cu focul

Când era adolescetă juca handbal, iar imediat ce a terminat facultatea a vrut să facă facă o şcoală militară. A avut oncazia de a juca un meci împotriva Cristinei Neagu. La Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a ajuns în urma unui examen şi era singura fată între 23 de băieţi de la Detaşamentul ISU Mioveni.

Timp de mai bine de un an a lucrat la intervenţii, s-a luptat cu flăcările, a participat la acţiuni de salvare şi a demonstrat că este la fel de puternică precum colegii ei bărbaţi.

Prima intervenţie a fost cea mai grea
Abia ieşise de pe băncile facultăţii şi îşi dorea să ajungă la Poliţia de Frontieră. Înainte a dat, însă, la pompieri şi a fost admisă. După o perioadă de pregătire a venit şi momentul primei intervenţii, care i s-a părut Eeleni şi cea mai dificilă din cauza emoţiilor. „Până am ajuns la locul incidentului parcă a trecut o veşnicie. Îmi repetam în minte procedura şi drumul părea aşa de lung! De fapt, practica era cu totul altceva! Nu a fost un incendiu mare, pornise de la o olaă uitată pe foc, dar avea emoţii mari”, spune Elena. De atunci au trecut aproape doi ani şi ea a ajuns sergent major, subofiţer operativ principal. Acum nu mai aprticipă la intervenţii, face mai mult muncă de birou. Iubeşte mişcarea şi simte puţin lipsa vremurilor când juca handbal sau se lupta cu focul.

A jucat împotriva Cristinei Neagu
Era în liceu şi juca la echipa Liceului cu Program Sportiv din Piteşti. Cu echipa au ajuns pe locul doi la nivel naţional şi a avut şansa de a juca împotriva Cristinei Neagu. „Îi aimntesc că era foarte puternică, era cea mai bună de la juniori din ţară la acel moment. Chiar juca excelent”, îşi aminteşte Elena. Acum când nu mai practică acest sport de perfomanţă, Elena urmăreşte toate meciurile naţionalei României şi pe ale Oltchimului, echipa ei de club preferată.

„Unii cred că e nebunie!”
Cât despre meseria pe care şi-a ales-o, familia a cam dat înapoi la auzirea veştii. Părinţii şi-ar fi dorit pentru ea o meserie mai „cuminte”. Soţul ei, însă, Lucian, a fost cel care a susţinut-o fără nicio rezervă. „Am făcut ceea ce mia plăcut pentru că numai astfel putem face cu adevărat bine ceva.”, spune Elena. Este admirată mi ales de către sexul frumos pentru că a avut curajul să aleagă...o meserie de bărbaţi, cum cred unii. „Unii spun că e o nebunie ca i fată să fie pompier. Pentru mine este ceea ce-mi place să fac şi acolo, la interveţii, nu mai există femei şi bărbaţi, toţi avem o smisiune şi nu mai există diferenţe.”, spune Elena. A avut ocazia de a participa la o acţiune de amploare: o simulare de seism la Giurgiu. „A ost o experineţă deosebită. Chiar am învăţat foarte multe lucruri acolo”, spune sergentul.
 
Profil: 19 decembrie 1987
Studii: Liceul cu Program Sportiv din Piteşti, Facultatea de Administraţie Publică, Universitatea din Piteşti
Experienţă: Din 1997 s-a agajat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, secţia Mioveni.
Familie: Este căsătorită cu Lucvian, nua u copii.
Ce-i place:
Adoră plimbările lungi, călătoriile, în ţară şi în străinătate, sportul, handbalul, în special. Îi place ca , în timpul liber, să asculte muzică.
Ce nu-i place: Nu apreciază oamenii care ascund adevărul, idndiferent cât de dureros ar fi. Nu-i plac femeile care se afirmă numai prin spectul fizic.
Cum de aţi ales meseria de pompier?
A fost dorinţa mea de mică. Visam să lucrez în domeniul armatei , al poliţiei, sau la pompieri. Copil fiind eram impresionată de ordine şi de ţinută la aceşti oameni. Mai mult decât atât, mi-am dorit să fa ceva să ajut oamenii.
Care sunt calităţile unui pompier?
Trebuie să fie foarte rezistent fizic şi psihic, să aibă o inimă deschisă, să fie capabil să ajute. Pe teren, practica nu se mai compară cu teoria, deci trebuie să aibă mult curaj şi spirit de iniţiativă, dar şi multă stăpânire de sine.