Pitesti: Ziua Drapelului, sărbătorită cu fast pe platoul Cercului Militar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această dimineaţă, Garnizoana Piteşti a organizat în Piaţa Muntenia, o ceremonie publică de înălţare a Drapelului României

Drapelul României a fost depus aseară la Biserica Sfântul Gheorghe iar în aceată dimineată a fost sfinţit de un  sobor de preoţi.  De la ora 9.00 Garnizoana Piteşti, în colaboratre cu autorităţile locale, a organizat o ceremonie publică  de înălţare a Drapelului României pe catargul din faţa Cercului Militar.
Fanfara Teatrului Alexandru Davila şi Corul Veteranilor de Război al Cercului Militar le-au redeşteptat sentimentul patriotic piteştenilor care au urmărit cu emoţie şi defilarea Gărzii Drapelului.

Expoziţie de drapele şi prezentări de carte
 De astăzi şi până pe 3 iulie la Cercul Militar  sunt expuse drapelele României, de la steagurile domneşti  până la cel contemporan.  În aceste zile, în unităţile militare au loc expuneri, prezentări de carte şi evocări consacrate cunoaşterii istoriei Romîniei şi a semnificaţiei drapelului Naţional.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite