Două gospodării au fost distruse de incendii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a fost stins de pompieri
Incendiul a fost stins de pompieri

O bătrână din orașul Costești, satul Stârci a rămas aseară fără agoniseala de-o viață după ce un incendiu i-a cuprins gospodăria. Pompierii au reușit să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă și la vecini.

O vecină a Elenei Richițeanu a observat flăcările și fumul dens și a sunat imediat la 112. Un echipaj de pompieri a intervenit cu o autospecială cu apă și spumă și a izolat și stins incendiul.

Flăcările au distrus o bucătărie de vară, adăpostul animalelor, 2 tone de fân, 3 tone de coceni și 25 de baloți de fân.

Pompierii au stabilit că incendiul a pornit de la jarul din sobă. Paguba se ridică la aproximativ 7.000 de lei. Din fericire nu au existat victime.
     
În aceeași situație s-a aflat și o femeie din comuna Rociu. De la un foc făcut în curte, incendiul s-a extins la casa Constantinei M., distrugând acoperișul pe o suprafață de 40 de metri pătrați.

Două autospeciale cu apă și spumă au intervenit pentru a stinge incendiul înainte ca acesta să distrugă întreaga casă.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite