Doctorii de la Pediatrie, păziţi de mascaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mascaţi au intervenit aseară la Spitalul de Pediatrie pentru a preîntâmpina un conflict care s-ar fi putut isca între zecile de rromi veniţi să afle veşti despre starea de sănătate a unei rude şi medicii spitalului.

O fetiţă în vârstă de 10 ani din Merişani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier. Filofteea Ghoerghe a traversat strada fără să se asigure şi a fost lovită în plin de un Opel Astra condus de Cristian Neagoe, de 32 de ani, din Curtea de Argeş, militar la UM 01042.

O ambulanţă a transportat-o pe fetiţă de urgenţă la Spitalul de Pediatrie, însă medicii de aici nu au putut face nimic pentru a-i salva viaţa micuţei. De teamă ca rudele să nu reacţioneze violent la aflarea veştii că Filofteea a murit, doctorii au chemat poliţia şi mascaţii pentru a asigura ordinea publică.

Prezenţa forţelor de ordine a făcut ca situaţia să nu degenereze. Poliţiştii i-au întocmit şoferului dosar penal pentru omor din culpă.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite