Directorii de şcoli, puşi să vină cu soluţii pentru reducerea absenţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorii de şcoli şi licee s-au întâlnit cu conducerea ISJ Argeş
Directorii de şcoli şi licee s-au întâlnit cu conducerea ISJ Argeş

Printre măsurile care au fost luate în discuţie la întâlnirea cu directorii de joi au fost cele ale unor sisteme de monitorizare sau ale cartelelor de acces în şcoală, investiţii care ar urma să fie făcute cu bani de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Numărul tot mai mare de absenţe nemotivate îi fac pe reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş să ia măsuri. Prima dintre acestea a fost o întâlnire cu directorii unităţilor de învăţământ, cărora li s-a cerut să vină cu soluţii pentru a-i aduce pe elevi la şcoală.

"Va trebui să puneţi în practică orice fel de idee, ca să-i aduceţi pe copii la şcoală", a îndemnat, joi, Gabriel Bratu, inspector general şcolar.

Printre măsurile care au fost luate în discuţie au fost cele ale unor sisteme de monitorizare sau ale cartelelor de acces în şcoală, investiţii care ar urma să fie făcute în acest an şcolar cu bani de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

În luna octombrie, la nivelul judeţului Argeş au fost puse în cataloage 340.000 de absenţe, dintre care 200.000 erau nemotivate. Cel mai mult au chiulit elevii de liceu, pe locul unu aflându-se Grup şcolar Astra, unde s-au înregistrat 10.000 de chiuluri în luna octombrie.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite