Piteşti: Din cauza legii, vor petrece Paştele în centrul de plasament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii vor petrece Paştele în centrul de plasament
Copiii vor petrece Paştele în centrul de plasament

32 de copii nu vor simţi bucuria Învierii. Oficiul Român pentru Adopţii nu este de acord cu plasarea copiilor în familii de sărbători deoarece acest lucru este traumatizant pentru ei.

Învierea Domnului nu este un motiv de bucurie pentru micuţii din Centrul de Tip Familial Găvana. Abandonaţi de familiile lor aici şi vizitaţi din ce în ce mai rar de părinţi, copiii nu au şansa să petreacă Paştele alături de o familie în sânul căreia să se simtă ca acasă.


Reprezentanţii Oficiului Român pentru Adopţii sunt de părere că această experienţă este una traumatizantă pentru copii deoarece le este foarte greu să revină apoi în centru.


Directorul centrului, părintele Decebal Floroaica spune însă că îi pregăteşte pe copii înainte de plecare şi aceştia înţeleg perfect ce înseamnă să petreacă sărbătorile alături de o familie.


Cu toate acestea, cei mici vor avea parte de un Paşte îmbelşugat. Masa va fi încărcată de bunătăţi. Drob, friptură de miel, cozonaci, din toate se vor înfrupta copii de la Centrul de Tip Familial Găvana.


“Înainte de Paşte o să-i spovedesc şi o să-i împărtăşesc pe cei mici şi vor merge la slujba de Înviere la biserica Sfânta Vineri. Pe copiii care nu pot ieşi din centru, voi merge să-i spovedesc şi să-i împărtăşesc la Centrul Sfântul Andrei. Vor primi şi cadouri de la iepuraş. Am făcut un apel către toate şcolile şi liceele din Piteşti şi deja ne-au contactat mai mulţi directori. Au primit alalteieri hăinuţe şi cadouri de la elevii de la liceul Zinca şi au fost foarte bucuroşi.”, a spus părintele Decebal Floroaica, directorul centrului.

Nu pot primi două apartamente

Legea le pune piedici celor mici nu doar în privinţa sărbătoririi Paştelui într-o familie, ci şi în cazul unor donaţii. Nicoleta Săvescu, de 47 de ani, este funcţionar public şi locuieşte în Capitală. Femeia a aflat de cazul celor cinci fraţi Stanciu din centru şi vrea să le doneze fetelor mai mari două apartamente în Bucureşti. Însă copilele au 11 şi 7 ani şi până la vârsta majoratului nu pot primi donaţia.


“Doamna are trei apartamente şi nu are copii aşa că două vrea să le lase lor. Dar trebuie să aştepte până împlinesc fetele 18 ani. Nu poate să le adopte întrucât părinţii copiilor nu sunt de acord să-i dea spre adopţie”, spune directorul Centrului de Tip Familial Găvana.


“Mi-ar plăcea să mă mut la Bucureşti”
Femeia vine la fiecare sfârşit de săptămână şi îi scoate pe copii în oraş. “Sunt singură, nu am moştenitori şi aş vrea din tot sufletul să ajut pe cineva, să se realizeze fetele astea, să aungă cineva în viaţă, prin muncă. De Paşte o să-mi iau câteva zile libere şi mergem să luăm lucruşoare, ne plimbăm prin parc, o să mergem la biserică de Înviere şi o să avem o masă îmbelşugată.”, spune Nicoleta Săvescu.


“Îmi place că ne plimbă prin parcul Herăstrău, ne lasă să ne jucăm pe calculator, ne ajută la lecţii la engleză şi la franceză şi ne-a învăţat să cântăm la pian. Mi-ar plăcea să mă mut la doamna Nicoleta la Bucureşti şi să învăţ acolo”, povesteşte Florina Stanciu, sora mai mare.


Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite