Descinderi şi percheziţii în Scheau şi Smeura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mascaţii i-au trezit cu noaptea în cap pe membrii a patru familii din satul Scheau, comuna Bascov şi din satul Smeura, comuna Moşoaia. Oamenii legii au scotocit casele a patru persoane suspectate că făceau trafic de persoane, cu fete atât majore, cât şi minore, pe care le obligau să se prostitueze pentru câştiguri substanţiale.

 În această dimineaţă cei patru suspecţi au fost duşi la sediul Parchetului, acolo unde au fost audiaţi de procuri, urmând a se stabili dacă împotriva lor se va lua vreo măsură de reţinere sau vor fi cercetaţi în libertate. Tot în această dimineaţă au fost audiate şi victimele presupuşilor traficanţi, acestea povestind cum au fost racolate şi obligate să întreţină relaţii sexuale cu clienţi.


În urma percheziţiilor, din casele suspecţilor oamenii legii au ridicat şi probe care atestă activitatea infracţională a celor patru. Cercetările continuă pentru descoperirea a altor persoane implicate în această reţea de trafic de carne vie. Vom reveni cu amănunte!

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite