De astăzi, abonamentele şi biletele de autobuz sunt mai scumpe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scumpirea biletelor şi abonamentelor transportatorului public de călători  are la bază majorarea Taxei pe Valoarea Adăugată cu 5%. Piteştiul este, în continuatre, în topul oraşelor cu cel mai scump transport public de călători. În Bucureşti, spre exemplu, o călătorie  costă 1,3 lei iar un abonament lunar pe toate liniile urbane, 50 de lei, cu 85 de lei mai puţin decât la noi.

Astăzi au intrat în vigoare noile tarifele pentru transportul public de călători aprobate în şedinta Consiliului Local de săptămâna trecută. Un bilet pentru  o călătorie costă acum 1,8 lei iar un bilet pentru două călătorii, 3,6 lei.  Pentru un abonament săptămânal pe o linie plătim 15 lei iar pe unul lunar, tot pe o linie, dăm 58 lei. Abonamentul saptămânal pe doua linii creşte la 30 de lei iar abonamentul  lunar, tot  pentru două linii, ajunge  la 92 de lei. Pentru un abonament pe toate liniile, nominalizat,  plătim 135 de lei iar pentru unul, nenominalizat, dăm 167 de lei. Biletul de control (suprataxa) creşte şi ea la 21 de lei. Pensionarii cu vârsta peste 65 de ani plătesc 6,5 lei pentru un abonament special (jumătate din costul real de 13 lei).

“Este vorba de o majorare, în medie  cu 5%, echivalentul creşterii Taxei pe Valoarea Adăugată.  Diferenţa aceasta nu intră în buzunarul nostru, o încasează bugetul de stat.  De la 1,7 lei,  prin aplicarea acestui procent s-ar fi ajuns la  1,79. Am rotunjit în  plus pentru că la automatele de bilete era imposibil să dăm rest la acestă sumă. În schimb, la abonamente, rotunjirea s-a făcut în minus. Noile tarife sunt valabile din această dimineaţă”, explică Manuel Rotaru, directorul  Publitrans. 

 “Văd că, încet încet,  o să ajungem să dăm 2 lei pe o călătorie. Mi se pare foarte mult, mai ales că nu contează dacă mergi o staţie sau zece. Ar trebui regândit sistemul.”, spune Mariana Oprişor, 50 de ani. 

 Piteştiul se numără printre oraşele cu cele mai mari tarife la transportul public de călători, alături  de Baia Mare unde, pentru  o călătorie, se plăteşte 1,8 lei în timp ce un bilet cu două călătorii costă 3,5 lei. Băimărenii dau, însă, 50 de lei pe un abonament  pe toate liniile,  mult mai puţin decât dăm noi.
La  Alba Iulia, biletul  valabil o oră pe toate liniile este 1,8 lei şi ajunge la 2,7 lei  dacă include şi cartierul mărginaş  Firiza. Abonamentele sunt însă, mai ieftine decât la noi:  50 de lei, respective 60 de lei (dacă include şi cartierul în cauză).

  În Râmnicu Vâlcea, un bilet pe o linie costă 1,7 lei şi ajunge la 2,8 lei până în localităţile învecinate. Abonamentul  pe  o linie este 56 de lei iar unul pe toate liniile, 80 de lei. Pentru zona urbană şi extraurbană, abonamentul pe o linie ajunge la 100 de lei iar cel pe toate liniile, la 150 de lei.

“ Diferenţa între noi şi celelate oraşe este că parcul nostru auto este cel mai nou din ţară. E absolut normal ca în preţul biletului să fie cuprinsă şi amortizarea autobuzelor, care este mai mare în asemenea cazuri”,  explică Manuel Rotaru, directorul  Publitrans.

 La Constanţa, o călătorie costă 1, 5 lei iar la Bucureşti  1,3 lei cu 50 de bani mai puţin decât la noi. Capitala are şi abonamente mult mai ieftine decât ale noastre . Pe o linie urbană abonamentul este 30 lei iar pe toate liniile urbane, 50 de lei, cu 85 de lei mai puţin decât în Piteşti.




Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite