Piteşti: Gheorghe Cristian creşte tinere talente pentru fotbalul mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: Gheorghe Cristian creşte tinere talente pentru fotbalul mare
Piteşti: Gheorghe Cristian creşte tinere talente pentru fotbalul mare

Fostul mare portar al lui FC Argeş şi al echipei naţionale se ocupă de 18 ani de instruirea micilor fotbalişti, la centrul de Copii şi Juniori „Lenci Ianovschi”.

A debutat în primul eşalon la 17 ani
Gheorghe Cristian a intrat în lumea fotbalului cu mănuşile de portar, debutând în primul eşalon la vârsta de numai 17 ani. Primii paşi în fotbal i-a făcut în Bucureşti, locul de baştină, după care a făcut saltul spre performanţă la FC Argeş, în „era” Nicoale Dobrin.

„ La fotbal m-am dus pentru prima dată la vârsta de 8 ani. Împreună cu mai mulţi copii din cartierul în care locuiam, ne-am prezentat la o selecţie, la Steaua. Antrenorii m-au luat la ochi, pentru că eram înalt, şi mi-au spus: ”, povesteşte Gheorghe Cristian. În poartă a rămas toată cariera, iar primul meci în Liga I l-a disputat în tricoul lui FC Argeş, la vârsta de 17 ani.

„ La 16 ani, am venit la FC Argeş. M-a adus preşedintele clubului, Puiu Rapaport, care m-a convis să vin la Piteşti într-un moment în care şi Dinamo dorea să mă transfere de la Autobuzul Bucureşti, acolo unde mi-am făcut junioratul. Un an mai târziu, am debutat în Divizia A, într-un meci cu Sportul Studenţesc, pe care l-am câştigat cu 5-0”, îşi aminteşte fostul mare portar al lui FC Argeş şi al echipei naţionale. 


La 21 de ani apăra poarta echipei naţionale
La 21 de ani, Gheorghe Cristian a ajuns să apere şi poarta echipei naţionale, adunând 15 selecţii de-a lungul anilor, în meciurile oficiale.

„Pe vremea mea erau foarte puţine meciuri la echipa naţională. Nici amicale nu prea jucam”, spune Gheorghe Cristian. Cu FC Argeş, Cristian a luat două titluri de campion, în 1972 şi în 1979, şi recunoaşte că a refuzat să plece la marile cluburi, Steaua şi Dinamo, pentru că nicăieri nu era o atmosferă mai bună în sânul echipei ca la FC Argeş. Plus că la Piteşti, juca Nicoale Dobrin, cel mai bun fotbalist român din toate timpurile.

„ La FC Argeş, am jucat până în 1989, când m-am transferat la Sportul Studenţesc. Am avut oferet tentante să plec, de la Steaua şi de la Dinamo, însă le-am refuzat pentru că la FC Argeş era o atmosferă deosebită. Eram ca o familie, ca să nu mai zic că aici juca Nicoale Dobrin, cu care am amintiri memorabile”, precizează fostul golkeeper care s-a născut în Bucureşti, dar  pentru care Piteştiul este de ani buni a doua casă.


I-a descoperit pe Dică şi Mărgăritescu
Ultimul an al carierei de portar, în 1991, l-a petrecut în poarta Gloriei Bistriţa, cu care a promovat în primul eşalon. După care, s-a întors la Piteşti, la FC Argeş, unde şi-a început munca la copii şi juniori, la Centrul „Lenci Ianovschi”, acolo unde antrenează şi în prezent.

 „ Am ajuns la a patra generaţie de copii şi juniori la FC Argeş. Doar doi ani nu m-am ocupat de copii şi juniori, din 1999 până în 2001, când am fost antrenor la Dacia Piteşti, în Divizia B”, spune Gheorghe Cristian.

Cei mai valoroşi copii care i-au trecut prin mână, la Centrul de Copii şi Juniori de la FC Argeş sunt Nicolae Dică şiAndrei Mărgăritescu. Primul a jucat la Steaua Bucureşti, iar celălalt la Dinamo, tocmai cluburile care s-au bătut în anii `79-` 80 să-i obţină semnătura de transfer a fostului mare portat de la FC Argeş.

Şi în actuala generaţiei de care se ocupă la juniorii lui FC Argeş sunt copii răsăriţi. „Am în echipă doi tinerii fotbalişti, pe Alexandru Neagu şi pe Leonard Manole, care sunt în vederile antrenorilor de la loturile naţionale de juniori. Dintr-o generaţie, cam doi-trei jucători ajung să evolueze, la seniori, la un nivel înalt.”, conchide Gheorghe Cristian.

Întrebări şi răspunsuri

De ce credeţi că lumea nu mai vine la stadion ca pe timpuri?


Sunt mai mulţi factori. În primul rând, în trecut nu prea aveai alternative pentru timpul liber. Fotbalul era cam singura variantă. Acum, în week-end, lumea pleacă din oraş, iar o parte dintre microbişti prefer să stea confortabil în faţa televizorului şi să se uite la meci. Pe vremea mea, erau foarte puţine meciuri televizate, nu ca acum, când sunt transmise în direct toate meciurile dintr-o etapă. În plus, trebuie să recunoşatem că şi valoarea fotbaliştilor nu mai este ca pe vremea mea.

Ce părere aveţi despre actualii preşedinţi de cluburi?


Aici este marea problemă. Am cunoscut mulţi preşedinţi de club la viaţa mea şi vă spun că cei mai valoroşi şi cei corecţi au fost Puiu Rapaport şi Jean Pădureanu. Ce promiteau, aia făceau, nu cum se întâmplă acum în fotbalul românesc, când preşedinţii de club, cum este şi cazul lui Cristi Borcea, primit marea cu sarea şi…..cam atât.

Ce-i place
“Cel mai mult îmi place să citesc cărţi şi ziare. În cantonamente, când mergeam cu echipa, îmi ocupam timpul liber citind cărţi de aventură. Acum citesc doar ziare, pentru că a apărut ca alternativă televizorului, unde auzi tot felul de ştiri. Nu mă preocupă doar fotbalul, Citesc şi ce se întâmplă pe social, pe eveniment, pe monden, în plan politic, pentru că vreau să fiu cât mai informat”, spune fostul portar al lui FC Argeş.

Ce nu-i place
„ Nu-mi place să fumez. Nu am fumat niciodată. Nici beţivi nu-mi plac şi detest manelele. Este genul de muzică pe care pur şi simplu nu-l suport”, afirmă Gheorghe Cristian.

Profil: Gheorghe Cristian
Născut: 10 septembrie 1956 (Bucureşti)
Studii: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Piteşti
Experienţă: antrenor de fotbal
Familie: căsătorit, are trei copii

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite