Cosmeticele, la control!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magazinele care comercializau cosmetice au fost controlate de inspectorii OPC, săptămâna trecută. Acţiunea s-a lăsat cu amenzi drastice pentru 31 de comercianţi care n-au respectat prevederile legale, aceştia fiind sancţionaţi, în total, cu 91.000 de lei.

Primăvara a început cu bătăi de cap pentru patronii magazinelor din judeţul Argeş care vând produse cosmetice. Când se gândeau că vor face un profit frumos de pe urma zilelelor de 1 şi 8 martie, când bărbaţii preferă să dăruiască doamnelor şi domnişoarelor câte un set de cosmetice, patronii s-au pomenit cu beleaua pe cap.

Un control neanunţat al inspectorilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia consumatorilor le-a dat planurile peste cap şi le-a golit casele de încasări frumuşele.

Doar un magazin găsit în regulă
Controlul a fost unul tematic şi din cele 32 de magazine controlate, doar la unul singur nu au fost constatate abateri, 31 fiind amendate, iar produsele descoperite cu nereguli au fost retrase de la comercializare.

“Au fost controlate produse în valoare totală de 26.395 dintre care, cu abateri, 13.635 lei. Au fost oprite temporar de la comercializare produse in valoare de 7.660 lei”, a declarat Gabriel Vasilescu, şeful comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor

Inspectorii CJPC au aplicat amenzi în valoare totală de 91.000 lei celor 31 de societăţi comerciale la care au constatat nereguli. Oamenii legii au descoperit abateri de la legislaţia în vigoare privind denumirea şi adresa importatorului, ţara de origine, instrucţiunile speciale de utilizare, perioada de valabilitate, funcţia produsului şi lista de ingrediente, precum şi traducerea informaţiilor de pe etichetă în limba română.

Produsele expirate pot provoca iritaţii
Unele dintre cremele şi loţiunile verificate de inspectori erau expirate existând riscul ca femeile care le folosesc să se trezească cu iritaţii pe faţa sau corp. De aceea inspectorii CJPC vă sfătuiesc să fiţi foarte atente când cumpăraţi produse cosmetice şi să citiţi informaţiile de pe etichetă precum şi să verificaţi ca produsul să fie în termenul de valabilitate.

“Întotdeauna verific eticheta când îmi cumpăr o cremă sau o loţiune pentru că mă interesează dacă se potriveşte tipului meu de ten. Apoi verific data când expiră şi instrucţiunile de folosire. Au fost şi cazuri când am găsit produse expirate în magazine, pe raft, dar nu le-am cumpărat, tocmai pentru că există riscul să îţi apară tot felul de bubiţe sau iritaţii pe faţă”, spune Mihaela Anghel, de 28 de ani, din Piteşti.

Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului vor continua controalele pentru a verifica daca magazinele respect prevederile impuse de lege şi au remediat abaterile, acolo unde acestea au fost constatate.




Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite