Corina Bunea-Georgescu, poliţista care ne învaţă cum să ne ferim de hoţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O poliţistă ambiţioasă, care dă dovadă de profesionalism, Corina Bunea-Georgescu a participat la schimburi de experienţă în toată lumea. Acum lucrează la Departamentul de Prevenire unde încearcă să reducă numărul infracţiunilor.

O femeie cu principii, foarte ambiţioasă, Corina Bunea-Georgescu este o fire puternică, o luptătoare cu un spirit justiţiar. Este una dintre doamnele poliţiste care veghează la siguranţa cetăţenilor. De-a lungul anilor şi-a construit o carieră în poliţie şi a învăţat foarte multe lucruri de la poliţiştii din străinătate, în schimburile de experienţă în care a fost.

În copilărie, Corina Bunea-Georgescu şi-a dorit să devină învăţătoare sau poliţistă. A ales cea de-a doua carieră, sprijinită de părinţii săi, de care o leagă o relaţie foarte frumoasă. După terminarea Academiei de Poliţie, piteşteanca a lucrat la Poliţia Economică a Judeţului Ilfov. Aceasta a fost o perioadă de maturizare profesională pentru ea.

Pleca de acasă cu bâta pe mânecă pentru a se apăra

“Am lucrat într-un colectiv numai de bărbaţi. La început a fost foarte greu, dar m-am adaptat pentru că nu am avut de ales. Aveam acţiuni noaptea şi trebuia să plec la ora 3 de acasă. Ţineam o bâtă pe mânecă pentru a mă apăra. Coboram singură scările şi deşi nu era un cartier rău famat, aveam nevoie de un mijloc de siguranţă.”, povesteşte Corina despre primii ani de poliţie.

Poliţista mărturiseşte că au fost şi acţiuni la care a mers cu teamă, însă frica era repede înlăturată de sentimentul de siguranţă pe care i-l ofereau colegii şi autoritatea legii.

“Am trăit cu adevărat sentimentul de poliţist când am mers la o intervenţie cu trei maşini, cu sirenele pornite. Chiar am simţit atunci că mi s-a îndeplinit visul.Am confiscat o cantitate mare de marfă atunci şi pentru mine a fost o realizare”, spune subcomisarul Corina Bunea-Georgescu.

A vizitat o mulţime de locuri frumoase
Serviciul a purtat-o pe tânăra poliţistă prin toată lumea, având ocazia să meargă în schimburi de experienţă în Irlanda, la un curs despre drepturile omului, în Canada, la un curs de engleză, a ajuns şi la New York, la Consulatul României, dar şi la Viena şi în Macedonia.

“Am văzut gradul de civilizaţie în care poate trăi o societate, seriozitatea cu care se munceşte. M-a impresionat disciplina cetăţenilor şi autoritatea pe care o au instituţiile statului. Am vizitat Cascada Niagara de 2 ori.Reflectoare imense de diferite culori erau proiectate pe apă. Rămâi cu o imagine pe care nu o poţi uita prea curând. Au acolo şi un spaţiu special amenajat unde fluturii zboară în voie, în mediul lor natural. Visam să ajung în Europa, dar la New York niciodată, să vizitez Statuia Libertăţii. În Viena aş trăi însă toată viaţa. Acolo respiri civilizaţie, cultură, istorie.”, este de părere piteşteanca.

În perioada 2003-2005 cât a fost purtător de cuvânt a trebuit să se obişnuiască cu un alt fel de muncă, fiind prinsă între jurnaliştii care încercau să obţină cât mai multe informaţii şi regulamentul de serviciu care îi interzicea să ofere informaţii din anchetele în desfăşurare. Cu toate acestea, Corina Bunea-Georgescu s-a descurcat de minune, făcându-şi meseria cu profesionalism. În present se implică în proiecte care au ca scop prevenirea infracţiunilor şi realizează campanii pentru informarea cetăţenilor cum să nu devină victimele infractorilor. Împreună cu Alina Radu, colega sa, a elaborat în premieră pentru Poliţia Română, un ghid practice de prevenire a infracţiunilor care a fost ilustrat cu caricaturi pentru a fi pe înţelesul tuturor.

Profil
Născută: 17 octombrie 1975, Piteşti
Studii: 1994-1998 Academia de Poliţie, specializarea Investigarea Fraudelor Economice, Master în Criminalistică la Facultatea de Drept şi Master în Comunicare şi Managementul Resurselor Umane la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti
Experienţă profesională: 1998 – 2003 a lucrat la Poliţia Economică din judeţul Ilfov, 2003-2005 a fost purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Argeş, iar în prezent lucrează la compartimentul de Prevenire al aceleiaşi instituţii.
Familie: Este căsătorită şi are un băieţel de 1 an şi 9 luni, Tudor Ioan

Ce-i place: De 1 an şi 9 luni îmi place şi sunt fericită că am un copil. Lucrurile pe care înainte le făceam singură, acum le fac împreună cu familia mea. Mai am timp să merg şi la aerobic sau să văd un film cu soţul meu, să mergem la o piesă de teatru sau să călătorim. E şi păcat să nu exploatăm unul din avantajele globalizării şi să nu ne îmbogăţim cultura generală într-un mod practic.

Ce nu-i place: Nu-mi plac oamenii care nu au principii, oamenii neserioşi. Îmi displace nedreptatea, incorectitudinea.

Întrebări şi răspunsuri:
Cum ţi s-a părut New York-ul?

C.B.G.: Vizita asta a fost pentru mine o împlinire, o experienţă de viaţă foarte frumoasă, dar nu aş putea să trăiesc în New York. Mi s-a părut un oraş murdar, cu un metrou murdar, duhneau nişte mirosuri teribile. Un singur bulevard, în afară de Central Park avea plantaţi pomi. Numai blocuri şi zgomot.

Cum e Poliţia, ca loc de muncă?
C.B.G
.: Este un loc de muncă în care trebuie să fii tot timpul atent, cu garda sus pentru că te pândesc pericole şi ispite la tot pasul şi trebuie să fii foarte antent cum investighezi cazurile fiindcă toată lumea este cu ochii pe tine.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite