Consilierii judeţeni din Argeş, invitaţi să-şi doneze indemnizaţia pe patru luni pentru a le cumpăra ghiozdane elevilor de clasa I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea CJ Argeş apelează la cei 34 de consilieri care au votat în unanimitate hotărârea cu privire la "Primul ghiozdan" să-şi doneze indemnizaţiile pentru ca rechizitele să fie cumpărate fără bani de la bugetul judeţului.

Războiul pe "Primul ghiozdan" continuă. După ce prefectul Gheorghe Davidescu a atacat în contencios-administrativ decizia Consiliului Judeţean, considerând-o ilegală, CJ Argeş nu vrea să renunţe la acordarea ghiozdanelor pentru micuţii care păşesc în clasa I.

Război politic pe "Primul ghiozdan"

Astfel, conducerea instituţiei a venit cu o idee pentru a salva acest proiect prin care peste 5700 de copii ar urma să beneficieze de câte un ghiozdan şi rechizite.

"Vom propune consilierilor judeţeni, în şedinţa extraordinară de miercuri, să-şi doneze indemnizaţiile pe patru luni pentru a merge mai departe cu acest program şi să nu fie afectat bugetul Consiliului Judeţean. Costurile totale ar fi de 103.700 de lei, iar o indemnizaţie ajunge la 750 de lei", a declarat Simona Bucura Oprescu, vicepreşedinte al CJ Argeş.

La licitaţia organizată pentru desemnarea firmei furnizoare, s-au prezentat trei agenţi economici, din Argeş, Arad şi Galaţi. Cea mai mică ofertă a fost de 17 lei pe pachetul de rechizite, care include şi un ghiozdan.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite