Concediu pe bani puţini. Se acordă bilete de odihnă pentru angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În sistemul public de pensii, în afara pensiilor se mai acordă şi prestaţii sub forma biletelor de odihnă pentru persoanele care au calitatea de asigurat în sistemul public de pensii şi care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile publice.

 Durata sejurului unui bilet de odihnă este de 6 zile, următoarea plecare fiind în data de 30 august 2011.

Pentru această dată au fost repartizate 77 de bilete în staţiunile Amara, Căciulata, Covasna, Eforie Nord, Herculane, Mamaia, Neptun, Olimp, Saturn, Venus. Persoanele care sunt interesate să depună cererea tip pentru acordarea biletului de odihnă se pot adresa Casei Judeţene de Pensii Argeş.

Biletele de odihnă acordate prin sistemul Casei Naţionale de Pensii Publice se acordă celor care sunt asiguraţi în sistemul public de pensii, care îşi desfăşoara activitatea în instituţiile publice, sunt soţ sau soţie al persoanei îndreptăţite sau copil al acesteia dacă au vârsta între 6 şi 18 ani şi urmează cursurile unei unităţi de învăţământ preuniversitar acreditată potrivit legii.

Documentele necesare eliberării biletelor de odihnă pentru titular sunt:
- cerere tip
- adeverinţă tip prin care angajatorul atestă că, pe de-o parte, nu este reglementată, potrivit legii, constituirea fondului social la care face referire art. 123, alin. (1) din Legea 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, iar pe de altă parte atestă calitatea de asigurat al solicitantului, precum şi cuantumul câştigului salarial brut lunar, pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale;
- copie după actul de identitate.

Pentru soţul sau soţia titularului sunt necesare cererea tip pentru acordarea biletului de odihnă, copie după actul de identitate şi copie după certificatul de căsătorie.

Copiii cu vârsta între 6 şi 18 ani ai titularului vor avea nevoie de cererea tip, copie după certificatul de naştere sau după actul de identitate, dacă au între 14 şi 18 ani, adeverinţă şcolară şi copie după sentinţa de divorţ a părinţilor dacă numele copilului diferă de cel al părintelui titular de bilet.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite