Comisarul șef Dănuţ Dinu este pasionat de maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul șef Dănuț Dinu circulă vara cu o mașină decapotabilă
Comisarul șef Dănuț Dinu circulă vara cu o mașină decapotabilă

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei argeşene are în garaj patru maşini, o motocicletă şi un ATV şi a avut de-a lungul anilor mai mult de 10 maşini.

Dănuţ Dinu şi-a început cariera de poliţist la 1 august 1990 când a fost repartizat la Biroul Investigaţii Criminale, din cadrul Serviciului Judiciar de la Poliţia Uzinei Colibaşi. Şi-a dorit să-i calce pe urme tatălui său care a fost colonel de miliţie, deşi părintele l-a sfătuit să-şi aleagă altă carieră deoarece poliţia este o meserie grea şi lipsită de apreciere din partea cetăţenilor. De la Mioveni, tânărul poliţist a fost transferat ca şef al Biroului Rutier al Poliţiei Costeşti, iar în 1999 a fost printre primii poliţişti din ţară care au plecat în misiune de pace în Bosnia. A petrecut aici aproximativ trei ani.


A dormit cu pistolul sub pernă
„Am lucrat ca poliţist acolo. Trecuseră prin război şi nu mai aveau forţe de poliţie. Trebuia să creăm o nouă poliţie naţională. Am dormit doi ani de zile cu pistolul sub pernă pentru că am avut colegi de alte naţionalităţi care şi-au pierdut viaţa. Am trecut printr-un atentat, staţia de poliţie fiind aruncată în aer de croaţi, dar am reuşit să fugim”, povesteşte comisarul şef.


Poliţistul piteştean a primit şi o distincţie în timpul misiunii din Bosnia după ce investigaţiile sale au scos la iveală faptul că în atentat au fost implicaţi poliţişti croaţi.


În anul 2002, Dănuţ Dinu a plecat într-o nouă misiune de pace, de această dată în Kosovo, unde principala problemă o constituia contrabanda cu produse alimentare. Şi aici au existat schimburi de focuri, însă poliţistul s-a întors teafăr acasă, în anul 2004, întorcându-se la Poliţia oraşului Costeşti.


Cea mai frumoasă perioadă din carieră a petrecut-o la Biroul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Argeş, din anul 2006 până în decembrie 2010, când a fost numit purtător de cuvânt. Dănuţ Dinu a îndrăgit cariera de poliţist rutier tocmai pentru că este îndrăgostit de maşini. Tot din acest motiv a urmat şi Facultatea de Ingineri Autovehicule Rutiere, în 1997, pentru a înţelege mai bine felul în care se produc accidentele, cu ce viteză circulau maşinile implicate în accidente şi cum ar fi putut fi evitat impactul.


Iubeşte maşinile nemţeşti
Pasionat de tot ceea ce ţine de maşini, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş are în garaj patru maşini nemţeşti: Mercedes, Opel, Volkswagen şi Skoda.
“Îmi place să cumpăr maşini. Am patru autoturisme nemţeşti pentru că, după părerea mea, sunt cele mai bune, dar nu sunt noi. Îmi place să investesc în ele, să le recondiţionez pentru a le face ca noi. Mai am o motocicletă stil chopper cu care circul mai mult vara, dar nu prea mă mai lasă soţia de teamă să nu păţesc ceva, şi un ATV”, spune Dănuţ Dinu.


De-a lungul anilor, în munca de zi cu zi, poliţistul piteştean s-a întâlnit cu tot felul de cazuri, care mai de care mai terifiante şi impresionante. Toate l-au marcat şi l-au schimbat.


“M-au marcat în special accidentele mortale şi grave la care am asistat. De când sunt purtător de cuvânt am văzut multe grozăvii pe care nu mi le-aş fi închipuit niciodată şi îmi pare rău că după ce am văzut atât de multe lucruri, nimic nu mă mai impresionează. Trec repede peste evenimente, sunt impasibil”, regretă purtătorul de cuvânt.


În timpul liber, Dănuţ Dinu se delectează jucând Scrabble pe internet şi a dezvoltat o adevărată manie pentru acest joc, ajungând să petreacă ore în şir în faţa calculatorului pentru a învăţa noi cuvinte.

Profil
Născut
: 23 octombrie 1968, Piteşti
Studii:Şcoala de Ofiţeri pentru MAI Piteşti, Facultatea de Ingineri Autovehicule Rutiere şi Master în Autovehicule Rutiere. Este student în anul IV la Drept, la Universitatea din Piteşti
Experienţă: Este poliţist de aproape 22 de ani
Familie: Este căsătorit cu Victoria Lavinia şi are trei copii, o fată şi doi băieţi, mezinul familiei fiind Dănuţ jr. în vârstă de un an.


Ce-i place: „Îmi plac maşinile şi motocicletele. Sunt pasiunea mea, mai ales că sunt şi inginer auto şi am lucrat atâţia ani la Poliţia Rutieră. Sunt îndrăgostit de tot ce ţine de maşini, de motorizare. Îmi place să fac mişcare şi sport în timpul liber şi sunt pasionat de Scrabble”, spune Dinu.
Ce nu-i place: „Nu-mi plac prostia şi minciuna. Mai mult ca orice nu suport prostia. Toţi minţim la un moment dat ca să salvăm o situaţie, dar prostiei chiar n-ai ce să-i faci”, este de părere comisarul şef.


Întrebări şi răspunsuri:
Cum este Donuţ Dinu în afara meseriei de poliţist?
D.D
.: Puţinul timp liber care îmi mai rămâne îl petrec cu soţia mea Lavinia şi cu băiatul cel mic. Mai mult soţia se ocupă de el, eu doar apuc să mă joc câteva ore cu el pe zi când vin de la serviciu. Cea mai mare atenţie lui i-o acordăm pentru că este cel mai mic, dar asta nu înseamnă că nu-mi iubesc şi ceilalţi copii la fel de mult.


La ce birou v-a plăcut cel mai mult să lucraţi?
D.D.
: Munca de poliţie e frumoasă peste tot, în toate domeniile, dar este diferită de la un birou la altul. Ca purtător de cuvânt nu depun muncă fizică, aşa cum făceam la Circulaţie, dar am foarte multă răspundere şi trebuie să fiu disponibil la orice oră, să îmbunătăţesc imaginea Poliţiei şi încrederea oamenilor în această instituţie care îşi face datoria.


Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite