Comemorare: 80 de ani de la drama de la Costeşti

În noaptea de 18 aprilie 1930,  în timpul slujbei de Denie, bisericuţa din lemn din Costeşti, a ars din temelii şi, odată cu ea, 116 suflete , majoritataea  a copii şi adolescenţi, cam tot tineretul satului. Groaza a pus stăpînire peoameni iar localnicii vorbesc şi acum cu înfrigurarea despre nenorocirea caere s-a abătut asupra a zeci de familii. Astăzi îi vor comemora pe cei care, în urmă cu 80 de ani, s-au stins în f

GALERIE FOTO: Tragedia de acum 80 de ani, în imagini

La 80 de ani, oamenii încă se mai cutremură când îşi amintesc sau aud despre cumplita tragedie din Săptămâna Patimilor în care aproape toţi copiii satului au ars de vii înghesuiţi bisericuţa de numai 14 metri lungime şi 6 lăţime, veche de aproape 300 de ani.
Era 18 aprilie, Vinerea Patimilor. Văduvele de război şi puţinii bărbaţi ai satului, veniseră cu toţii la Prohod şi-şi aduseseră cu iei odraslele. Pentru că la slujbă se strânseseră cu mult peste 200 de oameni, n-a fost chip ca toţi să intre în bisericuţă. S-au sfădit cu preotul satului şi s-au împărţit: o parte, copiii şi tinerii înăntru, celaltă parte, mamele, taţii şi bătrânii satului, afară. Zis şi făcut.

A scăpat ca prin urechile acului
Marin Chivu, avea pe atunci nouă ani. A ajuns la Denie ceva mai mai târziu decât prietenii săi. „M-am strecurat cu greu vreo jumătate de metru în biserică, dar nu mai era chip să înaintez, iar eu ţineam morţiş s-ajung în faţă. Am tot încercat să mai fac un pas, doi, dar nu se putea. Era o înghesuială ca niciodată. Am stat ce-am stat şi apoi am ieşit din biserică, cu-n vecin. Am zis că dacă tot n-am prins un loc în faţă, mai bine plecăm acasă. Parcă Dumnezeu ne-a îndemnat să facem cale-ntoarsă. La nici un ceas, am auzit de prăpăd“, povesteşte argeşeanul, acum în vârstă de 89 de ani
Slujba a început la fel ca şi în seara precedentă şi la scurt timp, pe la ora 20.00, cu puţin înainte de scoaterea Sfântului Epitaf pentru ocolul bisericii, avea să de dezlănţuie infernul. O coroană de hârtie ceruită s-a aprins pe nisimţite de la o lumânare aşezată în sfeşnic. Cineva a încercat să stingă flăcările împrăştiind scântei, încolo şi încoace. Pericolul părea că trecuse, aşa că preotul Dumitru şi-a continuat slujba fără să bănuiască măcar că o scânteie se ridicase tocmai în podul bisericuţei aprinzând sutele de coroane şi lumânările depozitate de ani buni, acolo.
Bârnele putrede s-au aprins uşor
Bârnele şubrede şi lemnul aproape puted au luat foc aprope pe nesimţite. Primii care au înţeles că ceva e în neregulă au fost părinţii, care vedeau de-afară fumul gros ce ieşea din acoperişul de şiţă. Înăuntru, copiii nici n-au bănuit ce vâlvătaie s-a aprins deasupra capului lor. În doar câteva minute, până ca cei de-afară să se dezmeticească bine, fumul a-nceput să-i ameţească pe cei mici. Coroanele de pe pereţi s-au apris şi ele, ca la un semn. Bucăţi din bârnele arse au început să cadă peste trupurile înghesuite ale celor dinăuntru care dădeau să se îndrepte către deschizătura spre antreu, lată de 60 de cm, prin care nu putea trece decât câte o singură persoană.
La ieşirea din biserică, mulţimea panicată s-a lovit de alt obstacol - uşa, care, la acea vreme, ca în toate bisericile ortodoxe, se deschidea spre interior - blocând-o cu propriile trupuri. Haosul era din ce în ce mai mare. Disperaţi, părinţii au dat şi ei năvală să-şi scoată odraslele, călcându-se în picioare unii pe alţii şi blocând de-a binelea ieşirea celor prinşi în flăcări. Urletele de groază se auzeau din ambele părţi.
„Soră-mea aia mare, Voica, venise, în vacanţă acasă. Plecase din vreme la Prohod, iar când s-a dezlănţuit coşmarul, era colo, înăuntru. Alte două surori ale mele se întorseseră de la Denie tocmai pentru că puhoiul de lume era prea mare. Eu stăteam cu ai mei prin curte, când tata a auzit larma de la biserică. «O fi vreun şarpe care-i sperie oamenii», a zis prima dată mama. Când s-a uitat mai bine, tata a văzut fumul gros şi a înţeles că era nenorocire. A pus mâna pe un topor şi a fugit spre biserică. A tras-o afară pe Ilinca, fata vecinei şi alţi trei copii. La Voica n-a putut s-ajungă. A scos-o după vreo două ore, moartă“, povesteşte cu lacrimi în ochi, Victoria Chivu, soţia lui nea’ Marin,  care are are acum 87 de ani.
Din cele 130 de suflete prinse înăuntru, numai 14 au reuşit să se strecoare sau au fost scoşi afară, dar n-au mai supravieţuit decât 12. Ceilalţi s-au carbonizat în doar o jumatate de ora, odată cu lăcaşul de cult, iar cele două maşini de pompieri, venite de la Piteşti, n-au mai reuşit decât să stingă jăratecul.

“  Oamenii îşi înşiraseră copilaşii morţi direct pe pământ, cât e poteca de lungă, până la stradă. Alţii îi aduseseră la noi, că tata contruia, atunci, casa de aici, de lângă cimitir. Mai avea până o termina. Erau doar zidurile de ea. Mi-amintesc că se umpluse de copii morţi. Era o jale mare peste tot.” îşi aminteşte bătrâna.
 

Evanghelia , singura care nu a ars
Dupa marele incendiu din Vinerea Mare a anului 1930, doar slovele Evangheliei au mai rămas întreagi. "La câteva ore dupa foc, părintele Dumitru Vişinescu a fost găsit carbonizat, cu unul dintre  dintre fii săi în braţe şi, ca printr-o minune,Sfanta Evanghelie a fost descoperita intreagă, sub el. Doar scoarţele erau un pic afumatepe margini” , povesteşte părintele Gheorghe Ene, actualul preot al  bisericii Costeşti


 Zeci de familii şi-au pus, de a doua zi, doliu în poartă.Înmormântarea celor care şi-au pierdut viaţa în cumplitul incendiu a avut loc în a doua zi de Paşte. Însăşi Regina Maria împreună cu principele Mihai, pe atunci copil, a venit la înmormântarea celor dispăruţi. Pentru familiile îndoliate se strânsesera multe ajutoare, din toate colţurile lumii, asta după ce zeci de publicaţii au relatat despre blestemul ce s-a abătut asupra acestei comunităţi.
Oamenii povestesc că  urmat un val de sinucideri iar  timp de câţiva ani, la Costeşti nu a mai avut loc nicio sărbătoare. Nunţile, horele şi alte petreceri ale satului s-au ţinut mai bine de cinci ani, în satele apropiate.

Părinţii îndoliaţi au căutat cu disperare o explicaţie  pentru nenorocirea care s-a abătut asupra lor. Aşa a apărut o legend care spun că  "Pe vremea când moaştele Sfintei Filofteia au fost aduse la ei în sat, două salbe din aur aflate alături de osemintele sfintei ar fi fost furate şi că Dumnezeu s-ar fi supărat  atât de tare pe sătenii din Costeşti  încât i-a pedepsit, luându-le copiii".

 Actualul preot al satului Gheorghe Ene spune că legenda n-are niciun fundament, şi că niciodată, nicăieri, nu s-a consemnat că  respectivele bijuterii ar fi fost furate..

 Oamenii, însă, încă mai cred că ceva l-a mâniat pe Dumezeu şi rostesc în şoaptă acestă poveste. Prin părţile locului circulă chiar şi o vorba de blestem, legată tot de cumplita întîmplare: “Sa traiesti, ca popa din Costesti!”



Astăzi, de la  la ora 09.00, lângă micuţa biseică de piatră  ce poartă hramul „Învierea" şi Sfânta Filofteia,  lăcaş înălţat la câţiva metri de locul pe care s-a petrecut tragedia,  în faşa monumentului închinat celor 116  suflete  care şi-au pierdut viaşa aîn urmă cu 80 de ani,va avea loc slujba de

 La eveniment este aşteptat Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.