Piteşti: Ciocănel, cel mai “bazat” funcţionar public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: Ciocănel, cel mai “bazat” funcţionar public
Piteşti: Ciocănel, cel mai “bazat” funcţionar public

Consilier local şi şef peste notarii publici, el deţine proprietăţi în valoare de peste 350.000 de euro.

Ştefan Ciocănel este membru al Consiliului Director al Camerei Notarilor Publici, consilier local şi, în prezent, se află la conducerea CAS Argeş. Conform declaraţiei sale de avere, el  deţine bunuri imobiliare cotate la peste 350.000 de euro.

Are un teren pe strada Fraţii Goleşti din Piteşti, în suprafaţă de 250 mp, într-o zonă în care metrul pătrat se vinde cu 500 de euro, cum precizează Iustin Crivac, agent imobiliar. Tot 500 de euro pe metru pătrat ar lua Ştefan Ciocănel dacă ar vinde la preţurile terenul intravilan de 480 de mp, situat pe strada „I.C. Brătianu” din Piteşti.

În acelaşi timp, cele două apartamente pe care le posedă în oraş, unul pe strada Eremia Grigorescu, celălalt pe strada Sf. Vineri, ar costa fiecare 45.000 de euro.


După criteriul proprietăţilor imobiliare deţinute, Ştefan Ciocănel este urmat în topul de înstăriţi al funcţionarilor din Piteşti chiar de primarul Tudor Pendiuc.

 Acesta posedă proprietăţi în valoare de 240.000 de euro: o casă în suprafaţă de peste 700 mp pe strada Stadionului, pe care a construit-o în 2005, pe un teren cumpărat în acelaşi an, la care se adaugă valoarea celor două apartamente, unul pe Bulevardul Eroilor, celălalt pe strada Constructorilor, cotate de experţii imobiliari la 50.000 de euro, respectiv la 60.000 de euro.

Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, are, conform estimărilor agenţilor imobiliari, proprietăţi în valoare de doar 130.000 de euro.

Inspector bogat, inspector sărac
Diferenţe în privinţa averii sunt şi în cazul funcţionarilor publici care şi-au obţinut postul prin concurs. Nicolae Andreescu, inspector în Primăria Piteşti, face parte din categoria bogaţilor.

Are un apartament cu trei camere în Piteşti, în cartierul Tudor Vladimirescu, cotat la 60.000 de euro, pe care l-a cumpărat în1998, dar iese în evidenţă prin două limuzine pe care le are în proprietate.

Funcţionarul public spune că a dobândit proprietăţile cu ajutorul rudelor.

„Provin dintr-o familie mai înstărită. Altfel, cu salariul pe care îl câştig nu puteam să-mi cumpăr mai nimic”, afirmă inspectorul Nicolae Alexandru.

La polul opus, se situează Violeta Alexandru, care deţine tot funcţia de inspector la Primăria Piteşti.

Femeia nu deţine nicio proprietate, dacă judecăm după ce scrie în declaraţia sa de avere. Locuieşte cu chirie, împreună cu soţul şi cu fetiţa sa, şi vine la serviciu cu autobuzul.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite