Piteşti: Robert Chelmuş iubeşte muzica, teatrul şi moda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: Robert Chelmuş iubeşte muzica, teatrul şi moda
Piteşti: Robert Chelmuş iubeşte muzica, teatrul şi moda

Cunoscutul  interpret de muzică uşoară are în palmares 55 de premii, atât la concursurile de profil cât şi la cele de design vestimentar. 

 Robert cântă de  la vârsta de  trei anişori, când tot fredona prin casă melodiile pe care le auzea la radio sau la televizor ,,Cu drag mi-amintesc de spectacolele de la grădiniţă în care interpretam cu patos rolurile pe care le primeam, versuri sau cântece. Cred că personalitatea mea  era aproape formată.  Privind în urmă, îmi dau  seama că, încă de pe atunci aveam o înclianţie către artă. „ povesteşte Robert care se consideră un autodidact.

Asta pentru că, deşi nimeni nu l-a împins de la spate şi nimeni nu l-a susţinut până la vârsta de 15 ani, a reuşit singur să răzbată într-un domeniu în care concurenţa e acerbă.

,,De-a lungul timpului mi-am investit toată energia şi toate resurele pentru reuşitele pe plan profesional şi personal”, spune Robert.

 A ajuns la canto din întîmplare
La vârsta de 15 ani a ales să umeze Şcoala Populară de Arte. Se orientase către teatru, nu către muzică. ,,Întîmplare a făcut  să nu mai prind niciun loc. Şansa mea a fost ca în cale să-mi apară prof. Cornelia Voica,  sub îndrumarea căreia am ajuns să studiez canto şi muzică clasică.”, povesteşte artistul.

Emoţii mari la debut
 Prima zi pe scenă a fost una cu o mare încărcătură emoţiomnală  pentru Robert. „Se întâmpla în centrul Piteştiului, în Piaţa Vasile Milea. Erau acolo, adunaţi,  peste 5000 de oameni, toţi cu ochii aţintiţi spre mine. Aveam emoţii îngrozitoare iar piciarele îmi tremurau puternic.  Când am lauat microfonul, a început să-mi tremure  şi mâna.  L-am apucat şi cu stânga  şi l-am ţinut cât am putut de strâns. Mi se părea  greu ca de plumb.”, povesteşte Robert care, în ziua debutului, a interpretat o piesă  de dragoste, foarte dragă sufletului său.

,,Am cântat melodia lui Dumitru Lupu, Iubeşte-mă aşa cum te iubesc , o melodie foarte frumoasă dar foarte lungă. Cei care o cunosc ştiu că are vreo 5-6 minute. Mi se părea interminabilă deşi, până atunci, o interpretasem de zeci de ori. M-am bucurat  enorm când publicul m-a răsplătit cu aplauze. A fost suficient pentru mine să-mi dau sema că sunt pe drumul cel bun. “, mărturiseşte Robert.

 De atunci a tot urcat pe scene şi a obţinut premii peste premii. În total peste 50, dintre care, 15 internaţionale. Cel mai important dintre ele este, pentru Robert, Marele Premiu, obţinut la Festivalul Internaţional Gaudeamus de la Braşov. ,,Am fost surprins să aflu că eu sunt marele câştigător, mai ales că ascultasem câteva voci foarte bune din  Ucraina, Germania şi Franţa. Premiul acesta  mi-a adus pe lângă o brăţară de aur, un schimb de experienţă în Germania, de unde m-am întors cu alte şapte premii.  La fel de drag îi este şi Premiul Presei obţinut  vara aceasta la Festivalul de Interpretare de la Cluj, de unde a mai plecat acasă şi cu o menţiune.

Este pasionat de design vestimentar
 De când şi-a început viaţa artistică, Robert cochetează şi cu moda. ,,Cred că am fost întotdeauna un artist îngrijit. Mi-am făcut singur  multe dintre ţinutele de scenă, la început  prin dezmembrarea altora. Mai târziu, m-am hotărât să studiez designul vestimentar iar la încurajarea   doamnei Valeria Coman, referent al Casei de Cultură a Studentului , am ajuns să creez colecţii întregi de haine”, spune Robert.

 Robert are deja 4 colecţii de haine mixte  care i-au adus in palmares alte  cinci premii.

 Ce-i place:
Îmi place să văd oameni fericiţi  în jurul meu şi mă bucur când noi, artiştii, reuşim să facem câte ceva  pentru  cei suferinzi. Îmi  mai plac  fotografia, cinematografia, teatrul şi  pictura. 

Ce nu-i place:
Nu-mi plac oamnenii duplicitari , nu-mi plac minciuna, ipocrizia , parşivitatea, superficialitatea şi ideile preconcepute .

 Întrebări şi răspunsuri:
 Ai fost la un moment dat atras de teatru. Ai continuat şi pe această linie?


 Am absolvit actoria tot la Şcoala Populară de Arte şi am jucat  deja în câteva piese cunoscute. Sunt angajat al Teatrului Alexandru Davila, însă ca solist vocal. 

 La ce lucrezi acum?


 Mă pregătesc intens pentru Festivalul  Naţional de Craeţie Vestimentară Culorile Toamnei pe care l-am şi prezentat în ultimii doi ani iar sîmbătă voi evolua într-un spectacolul al Secţiei Estradă a Teatrului Alexandru Davila, ,, Clasic şi modern”.


Profil
Născut:  17 martie 1979
Studii: Facultatea de  inginerie şi managementul sectoarelor de producţie din cadrul Universităţii din Piteşti.
Stare civilă: necăsătorit

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite