Piteşti: Cartuşe lipsă la Penitenciarul Colibaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cartuşele au dispărut din Penitenciarul Colibaşi Foto Arhivă
Cartuşele au dispărut din Penitenciarul Colibaşi Foto Arhivă

Anchetă amplă la Penitenciarul de maximă siguranţă Colibaşi după ce patru cartuşe au dispărut din depozitul de armament. În urma inventarierii lunare, responsabilii cu muniţia au constatat lipsa armamentului şi au anunţat autorităţile, fiind demarate cercetările.

Gloanţele care au dispărut au calibrul de 7.62 milimetri şi erau folosite la armele cu care angajaţii penitenciarului execută trageri periodice.

La camera în care se afla armamentul au acces puţine persoane, iar deţinuţii nu pot ajunge. Este prima dată când o astfel de întâmplare are loc la Penitenciarul Colibaşi.

"A fost anunţatã imediat Administraţia Naţionalã a Penitenciarelor care a efectuat cercetãri administrative în acest sens. Totodatã a fost sesizat şi Parchetul de pe lângã Tribunalul Argeş care desfãşoarã o anchetã penalã în acest caz. Va avea loc o cercetare penalã, disciplinarã şi administrativã." a declarat agentul şef principal, Puiu Nicolescu, purtãtorul de cuvânt al Penitenciarului Colibaşi.

Procurorii care au făcut cercetări la faţa locului sunt de părere că muniţia a dispărut din cauza unei neglijenţe în serviciu şi nu cred că a fost furată.

“Este vorba de o lipsã de numai 4 cartuşe, nu pare a fi un furt, pare mai degrabã a fi consecinţa nerespectãrii prevederilor legale privind recepţia, pãstrarea, regimul muniţiei. Posibil să fie o lipsã mai veche care a fost preluatã ca atare şi acum s-a constatat lipsa acestor cartuşe. Poate fi vorba chiar şi de o neglijenţã în serviciu. Muniţia fiind în gestiune, rãspunderea este a gestionarului dar nu numai a lui ci şi a câtorva angajaţi ai penitenciarului." a declarat Ion Anghelescu, procuror la Parchetul de pe lângã Tribunalul Argeş.

În urma anchetei se va afla unde au dispărut cartuşele şi cine se face vinovat şi va fi tras la răspundere pentru acest incident.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite