Piteşti:Alexandru Boroiu, „Naşul” mesei de biliard

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti:Alexandru Boroiu, „Naşul” mesei de biliard
Piteşti:Alexandru Boroiu, „Naşul” mesei de biliard

Tânărul, care vrea să devină inginer în industria auto, este cel mai bun jucător de biliard din Piteşti, fapt care i-a adus şi numele de „Naşul”. La 22 de ani a câştigat mai multe concursuri în ţară şi străinătate. 

Alexandru Boroiu este unul dintre tinerii din Piteşti pasionaţi de biliard. Moto-ul său în viață este: ”nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi!”.

Cu ambiție, a reuşit în scurt timp să-şi câştige respectul la masa de biliar. La 21 de ani, Alexandru este considerat un maestru al tacului, asta pentru că cel puţin în Piteşti nu are rival. Este motivul pentur care prietenii, dar şi partenerii de întrecere i-au spus „Naşul”.

 De biliard s-a apucat la vârsta de 14 ani. ”Eram prin clasa a VII-a când am intrat pentru prima oară într-o sală de biliard. Am mers cu câțiva colegi care m-au învățat câte ceva din tainele acestui sport. În liceu, la 16 ani, am început să aprofundez acest sport, care îmi place la nebunie”, povesteşte piteşteanul.  

Mărturie stau în acest sens și ultimele concursuri de gen desfășurate lunile trecute în Pitești, pe care Alexandru le-a câștigat fără emoții.

 „ În Piteşti, am participat recent la un concurs la care s-au prezentat cei mai buni sportivi la masa de biliard din oraş. Meciurile au fost palpitante, iar în final am ieşit pe primul loc”, spune Alexandru.

Olimpic la matematică
Chiar dacă petrece ore în şir la biliard, Alexandru Pasionat are suficient timp şi pentru carte. A fost premiant în şcoala gimnazială, dar şi la liceu, iar acum este student în anul doi la Facultatea de Mecanică şi Tehnologie din cadrul Universităţii Piteşti.

 „ Pentru mine, şcoala a fost tot timpul importantă. Din punctul meu de vedere, dacă nu ai studii nu poţi aspira la prea mult în viaţă”, spune Alexandru. Inteligent din fire, calitate determinantă la masa de biliard  Alexandru  se descurca de minue în timpul liceului la matematică.

 „Am făcut liceul la „Economic” şi am participat la mai multe olimpiade pe ţară la matematică. Îmi place să rezolv dilemele matematicii.  Pentru mine, matematica este ca o masă plină de bile, cărora trebuie să le găseşti traiectoria potrivită către gaură”, afirmă Alexandru. 


Şi pe băncile facultăţii dă tare din coate. Student  la Facultatea de Mecanică şi Tehnologie, Alexandru a primit o bursă de merit în Franţa, studiind şase luni în pitorescul oraş Nevers, din regiunea Nievre.

Nici în Hexagon nu a uitat însă de biliard, astfel că pe durata bursei a participat la o serie de concursuri de gen, în care a ţinut să le arate şi francezilor de ce i se spune „naşul”.

 
Visează la propria masă de biliard
„ În Franţa, am câştigat câteva sute de euro de pe urma concursurilor de biliard pe care le-am câştigat. Nu banii m-au încântat, cât aprecierea primită din partea francezilor la masa de biliard. Nu puteam sta departe de biliard, chiar dacă m-am dus acolo pentru un alt scop.M-am simţit bine ca român printre străini”, subliniază Alexandru.

Cât priveşte viitorul, piteşteanul şi-a propus două ţinte. Să vede lucrând ca inginer în Uzina Dacia Reanult, după terminarea studiilor superioare, şi  visează la proprie masă de biliard.

 „ Mi-aş dori să am masa mea de biliard la care să mă antrenez. Singurul impediment este acela că nu am suficient spaţiu acasă. Locuiesc la bloc, şi nu am unde să montez masa de biliard. Poate în viitorul apropiat mă voi muta la casă şi atunci mi-aş satisfare şi acest mare vis al meu”,

Întrebări şi răspunsuri

Este biliardul un sport costisitor?


Dacă stau să calculez timpul pierdut și banii cheltuiţi prin cluburile de biliard, probabil acum aș fi strâns o mică avere. Normal, eu trebuie să mă pregătesc în jur de opt ore pe zi, iar ca să plătești atâtea ore de biliad în fiecare zi chiar devine costisitor. Mai ales că suntem în plină criză economică.

Care este  idolul tău la masa de biliard?

Ronnie O”Sullivan, sau ”The Rocket Boy”, așa cum i se mai spune. Eu, deocamdată, sunt doar Nașul din Pitești.

Ce-i place
„Călătoriile, pescuitul , dar mai ales mașinile sunt printre plăcerile mele. Atunci când timpul îmi permite, fie plec într-o excursie cu familia sau cu prietenii, fie merg la pescuit. Imi place să descopăr locuri şi oamenii noi”, precizează campionul la biliard.


Ce nu-i place
Nu-mi place nesportivitatea, lipsa de fair-play pe care o întâlneşti spre exemplu în fotbal. De asta detest fotbalul, pentru că şi în teren şi în afara lui vezi numai parşivi. Câţi fotbalişti nu simulează un fault pentru a obţine un penalty nemeritat? La biliard, sunt alţi oameni. Când cineva comite o greşeală la masă, recunoaşte cu sportivitate, ridicând mâna şi cerând scuze avdersarului”, spune Alexandru

Profil: Alexandru Boroiu
Data nașterii: 08 septembrie 1988 (Pitești)
Studii: student anul III, Facultatea de Mecanică și Tehnologie – Universitatea Pitești, specializarea ingineria transporturilor
Familie: necăsătorit

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite